Friday , March 29 2024

Se alege praful: Jucatorii Rapidului cer sa fie liberi de contract si au refuzat sa se antreneze

După ce o lună de zile a negat că are de gînd să bage clubul in insolvenţă, George Copos a depus luni dosarul la Tribunalul Bucureşti. Patronul clubului din Grant a luat această decizie din cauza datoriilor foarte mari pe care Rapidul le are la propriii jucători, la impresari şi la diverse firme.

Iniţial, finanţatorul alb-vişiniilor a încercat să vîndă pachetul de acţiuni, însă n-a găsit pe nimeni interesat de acest lucru. “Fac tot ce pot! Vreau să salvez acest club, e singura soluţie! Altfel, n-am putea obţine licenţa pentru sezonul 2013-2014. Sînt în genunchi, nu mai pot! Vreau să mă retrag şi aşa va fi transparenţă, se va vedea că Rapidul n-are nici un leu de dat la stat. Din păcate, fotbaliştii şi angajaţii sînt neplătiţi de mult timp!”, a spus Copos.

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a explicat ieri la DolceSport ce riscă giuleştenii: “Conform legii, prin insolvenţă se încearcă o redresare financiară a clubului. Pentru a lua licenţa, rapidiştii au nevoie de un plan de redresare aprobat de Tribunal. Dacă nu vor avea acest document pînă la 31 martie, atunci vor ajunge direct în Liga a 3-a!”.

În plus, Alexandru susţine că Marian Rada ar putea rămîne fără fotbalişti: “Cînd ai sechestru asigurator pe club, un jucător poate fi declarat liber de contract. La insolvenţă, în mod normal, ei pot pleca gratis!”. Herea şi compania nu au mai avut însă răbdare şi, neplătiţi de aproape 4 luni, şi-au depus aproape toţi memorii la LPF pentru a cere ruperea angajamentelor.

Dintre cei importanţi, singurii care n-au făcut acest lucru sînt Pancu, Pavlovici şi Marius Constantin. De asemenea, fiind nemulţumiţi că George Copos nici măcar nu vine să discute cu ei, aseară aceştia au refuzat să se pregătească!

gsp.ro

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …