Romania a fost umilita de Spania, 0-5, in preliminariile EURO 2020

19/11/19 ora:12:06pm

Nationala Romaniei a fost invinsa categoric de selectionata Spaniei intr-un meci jucat, luni seara, in ultima etapa din cadrul Grupei F a preliminariilor pentru Campionatul European din 2020.

5-0 a fost scorul intalnirii de pe Wanda Metropolitano din Madrid.

Cosmin Contra a facut cinci modificari fata de echipa de start trimisa in teren acum trei zile, impotriva Suediei, insa jocul “tricolorilor” a fost din nou dezamagitor.

Cu Ianis Hagi si Florinel Coman titulari, nationala Romaniei a iesit cu mare greutate din propria jumatate, ibericii controland in totalitate partida.

76% a fost posesia spaniolilor in prima repriza, una in care au marcat de patru ori, prin Fabian Ruiz (min.8), Gerard Moreno (min.33 si 43) si autogolul lui Adrian Rus, din minutul 45.

De partea cealalta, intr-un meci lipsit de miza, “tricolorii” au dat rar semne de viata si atunci cand au facut-o au fost blocati de un excelent Kepa sau de greseli de arbitraj, asa cum a fost cazul unei lovituri de la 11 metri nedicatate dupa un fault in careu asupra lui Coman si a unei semnalizari eronate de offside la Puscas, scapat singur cu goalkeeperul de la Chelsea.

Dupa pauza, ibericii n-au mai fortat, insa chiar si asa “tricolorii”, lipsiti de vlaga si de idei, s-au apropiat rar de poarta adversara.

Cea mai mare ocazie a Romaniei in partea secunda i-a apartinut fundasului Adrian Rus, blocat in ultima clipa de Sergio Ramos.

Alex Mitrita, Alexandru Cicaldau si Dan Nistor au fost aruncati in lupta de Contra, insa n-au reusit sa aduca niciun plus in jocul nostru.

Cea care a inscris a fost tot Spania, prin Mikel Oyarzabal, care l-a invins pe Tatarusanu, in prelungiri (min.90+2), cu un sut excelent de la marginea careului.

Nationala Romaniei pierde clar la Madrid si termina pe locul 4 in clasamentul grupei, la nu mai putin de 7 puncte distanta de ocupanta locului 2, Suedia.

Calificarea la Europeanul de anul viitor nu e inca ratat, “tricolorii” avand o alta sansa prin Liga Natiunilor. Ramane de vazut daca pe banca se va afla tot Cosmin Contra.

ziare.com