Thursday , March 28 2024

Rapidul este calificată matematic în play-off-ul de promovare în Liga I

Echipa suceveană a câştigat la “masa verde” meciul de sâmbătă cu Unirea Slobozia şi are un avans de 15 puncte în faţa ocupantei locul 7 în clasamentul seriei întâi, cu cinci etape rămase de disputat din sezonul regulat  

 Cupa. Rapid - Petrolul 1 [800x600]

Rapid Suceava şi-a asigurat şi din punct de vedere matematic calificarea în play-off-ul Ligii a II-a la fotbal. Gruparea de pe Areni s-a impus la “masa verde” în întâlnirea de sâmbătă cu Unirea Slobozia, iar cu cinci etape rămase de disputat din sezonul regulat, “ceferiştii” au un avans de 15 puncte precum şi avantajul meciurile directe în faţa ocupantei locului 7 în clasamentul seriei întâi, CS Baloteşti.

In cel mai interesant meci al rundei a XVII-a, liderul FC Voluntari s-a impus în extremis, printr-un gol marcat în prelungiri, pe terenul celor de la CF Brăila şi ilfovenii păstrează un avans de şapte puncte în faţa principalelor urmăritoare, Rapid Suceava şi Academica Piteşti.

Rezultatele etapei a XVII-a:

CS Baloteşti – SC Bacău 3-1

CF Brăila – FC Voluntari 1-2

FCM Dorohoi – Gloria Buzău 2-2

ACS Berceni – Farul Constanţa 1-3

Unirea Slobozia – Rapid Suceava 0-3

Săgeata Năvodari – Academica Piteşti 0-3

Au cinci meciuri în luna martie

Rapidul va disputa primul meci oficial din acest an sâmbăta viitoare, pe 7 martie, când pe Areni va poposi ACS Berceni, formaţie care le-a provocat “ceferiştilor” singura înfrângere din această ediţie de campionat. Tot în luna martie, echipa suceveană mai are de disputat şi restul de patru meciuri din sezonul re-gulat, două acasă şi două în deplasare, cu SC Bacău (14 martie) şi FC Voluntari (21 martie), respectiv Academica Piteşti (18 martie) şi Gloria Buzău (28 martie). (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …