Thursday , April 25 2024

Preşedintele FR Rugby, Alin Petrache, şi-a depus candidatura la preşedinţia COSR

alin-petrache

Preşedintele Federaţiei Română de Rugby, Alin Petrache, şi-a anunţat, miercuri, candidatura la funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), vacantă după demisia lui Octavian Morariu din 15 aprilie.

De cinci ani conduc FR Rugby, aici am reuşit să arăt modelul de management sportiv în care cred, acesta fiind locul în care am demonstrat cu fapte şi cu rezultate lucrurile bune pe care le pot face pentru sportul românesc. Sunt tânăr, am energia, dar şi pregătirea şi experienţa necesare pentru a conduce COSR. Eu nu vin într-un loc în care trebuie să învăţ meseria de la zero. Vin cu un proiect realizabil din primul minut, care continuă lucrurile bune făcute până acum. Știu că putem relansa sportul românesc dacă muncim cu energie şi mai ales cu inteligenţă”, a declarat Alin Petrache, potrivit unui comunicat al FR Rugby.

Fostul căpitan al echipei naţionale de rugby, dar şi actual vicepreşedinte al COSR, a mai explicat că, în cazul în care va fi ales în funcţia de preşedinte al forului olimpic, va renunţa la calitatea de deputat.

“Am practicat un sport de echipă şi am învăţat să lucrez în echipă. Doar aşa am reuşit să adun laolaltă sportivi, antrenori şi specialişti, decidenţi ai administraţiei publice centrale şi locale, parteneri internaţionali, sponsori şi oameni obişnuiţi. Deşi sunt deputat ales în Parlamentul României, în cazul în care voi primi încrederea pentru a conduce COSR îmi voi prezenta demisia din poziţia de deputat. Nu înainte de a depune spre dezbatere Legea Sportului, un proiect esenţial pentru dezvoltarea sportului de masă şi a sportului de performanţă. Sunt convins că echipa pe care o las la FRR poate duce mai departe proiectele începute împreună”, a mai precizat Petrache.

Octavian Morariu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) în cadrul Adunării Generale a forului din 15 aprilie.

Morariu, în vârstă de 53 de ani, a decis să renunţe la şefia COSR pentru a se dedica activităţii din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic.

 

 

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …