Friday , April 19 2024

Poli Timișoara este interesată de transferul internaționalului sucevean Sebastian Nechita

“Poli Timișoara ar reprezenta un pas important în cariera lui Sebi. Dacă totul decurge bine, transferul se va face la vară. Jucătorul este pregătit de o astfel de provocare, dar decizia îi aparține”, a precizat Bogdan Pantea, manager la Juniorul Suceava, club de care aparține Nechita. „Sebi este unul dintre cei mai buni mijlocași defensivi din țară la categoria de vârstă 2003 și s-ar plia excelent pe stilul Poli”, consideră directorul de imagine al clubului timișorean, Sergiu Bumbu u Sebi Nechita se află în acest moment în Israel, în pregătiri cu echipa națională under 17 a României  

Politehnica Timișoara este interesată de transferul internaționalului Sebastian Nechita, mijlocașul celor de la Juniorul Suceava având șanse să ajungă la gruparea bănățeană la finalul actualului sezon.

Anunțul a fost făcut de către directorul de imagine al clubului timișorean, Sergiu Bumbu, și confirmat de managerul celor de la ACS Juniorul Suceava, Bogdan Pantea. „Sebi este unul dintre cei mai buni mijlocași defensivi din țară la categoria de vârstă 2003 și s-ar plia excelent pe stilul Poli. La Timișoara ar găsi un mediu excelent pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Juniorul Suceava reprezintă un proiect de viitor pentru fotbalul sucevean și sigur academia domnului Pantea va mai promova jucători talentați” a declarat Sergiu Bumbu.

Bogdan Pantea consideră că tâ­nărul mijlocaș sucevean este pregătit pentru o asemenea provocare. „Poli Timișoara ar reprezenta un pas important în cariera lui Sebi, atât fotbalistic cât și cultural. În ultima perioadă evoluțiile lui au atras atenția multor cluburi importante din România. Dacă totul decurge bine, transferul se va face la vară. Jucătorul este pregătit de o astfel de provocare, dar decizia îi aparține. Le urăm succes celor de la Poli și lui Sergiu Bumbu în special, să ajungă unul dintre cei mai buni manageri sportivi” a declarat Pantea.

Sebastian Nechita a fost monito­rizat în trecut de formații de prim eșa­lon ca FCSB, Universitatea Craiova sau FC Botoșani, dar și de Foresta Suceava, alături de care a început pregătirea de iarnă.

Nechita a jucat o repriză în primul amical dintre Israel și România

Mijlocașul celor de la Juniorul Suceava se află în acest moment în pregătire cu echipa de juniori under 17 a României, fiind folosit o repriză în amicalul pe care “micii tricolori” l-au disputat luni, în Israel, contra selecționatei similare a gazdelor și încheiat nedecis, scor 0-0.

Lista celor 20 de jucători convocați pentru această acțiune:

Robert Popa (Flacăra Horezu), Alexandru Borbei (ASU Poli Timișoara) – portari, Luca Ciontea (FCSB), Grigoraș Pantea (FCSB), Gabriel Dănuleasa (FC Viitorul), Sergiu Pîrvulescu (Kids Tâmpa Brașov), Botond Gergely (FK Miercurea Ciuc), Bogdan Lazăr (FC Viitorul), Dan Sîrbu (FC Viitorul) – fundași, Andrei Pandele (FCSB), Andrei Gheralia (Vitesse / Olanda), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Ştefan Bodișteanu (FC Viitorul), Romeo Niță (FCSB), Robert Csala (FK Miercurea Ciuc), Claudiu Negoescu (SPAL / Italia), Roberto Mălăele (FC Viitorul), Marco Rus (Southampton / Anglia) – mijlocași, Robert Tudor (FCSB), Luca Andronache (FC Viitorul) – atacanți.

Pentru România U17 urmează Turul de Elită, unde Nechita și compania au fost repartizați în Grupa a 6-a, alături de Anglia, Georgia și Bel­gia, ultima urmând să găzduiască jocurile între 25 și 31 martie.

”Având în vedere că suntem calificați la Turul de Elită, adversarii sunt pe măsură. Ne așteptam să cădem într-o grupă foarte grea. Avem șansa noastră și vom profita de ea. Jucătorii au dovedit la turneul de calificare că suntem o echipă puternică, nu ne temem de adversar, indiferent de numele acestuia. Am format un grup puternic și foarte unit. Avem mare, mare încredere că ne putem califica. Este un examen foarte important pentru acești jucători care au trecut prin multe de-a lungul acestor ani de juniorat și știu cât de mult își doresc să ajungă la un turneu final!”, a fost prima reacție a selecționerului Adrian Văsâi după aflarea adversarilor de la ”Elită”.

La turneul final, programat în perioada 21 mai – 6 iunie 2020, se califică direct câștigătoarele celor 8 grupe și cele mai bune șapte locuri secunde, cărora li se alătură gazda turneului final, Estonia. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …