Thursday , March 28 2024

O nouă umilință – Foresta a încasat șase goluri la prima apariție stagională pe Areni

Echipa suceveană a ajuns la 22 de goluri primite în primele două etape ale Ligii a II-a, după ce a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 0-6, în fața celor de la ASA Târgu Mureș. Trei șuturi pe poartă au expediat juniorii lui Florin Cristescu pe tot parcursul meciului. La partida de pe Areni a asistat și un impresar francez, reprezentatul unui grup de investitori din Republica Moldova, interesat să se implice financiar la  Foresta 

Foresta-ASA-Targu-Mures

Foresta a ajuns la 22 de goluri primite în primele două etape, după a pierdut sâmbătă, pe stadionul Areni, cu scorul de 0-6 (0-3), în fața celor de la ASA Târgu Mureș.

Așezați pe două linii în fața propriului careu, unde și-au luat adversarii în marcaj om la om, juniorii lui Florin Cristescu au rezistat fără gol primit mai bine de jumătate de repriză. Reduta suceveană a cedat în minutul 29, când Paul Iacob a deschis scorul, după ce a deviat cu capul o lovitură liberă de pe partea dreaptă executată de Pietriș.

Peste alte opt minute, fosta vicecampioană a României și-a dublat avantajul de pe tabelă prin căpitanul Cornel Ene, care a executat în vinclu o lovitură liberă de la 18 metri.

Scorul pauzei, 3-0 în favoarea oaspeților avea să fie stabilit de același Paul Iacob, care a înscris în minutele de prelungire ale primei reprize după o pasă trimisă de Licu.

De partea cealaltă, gazdele au încheiat primele 45 de minute de joc cu un singur șut expediat pe spațiul porții adverse. Autor? Co­roamă, care a smuls și apauzele celor aproximativ 300 de spectatori prezenți sâmbătă pe Areni.

Bosânceanu avea să-l trimită pe al doilea, în debutul reprizei secunde, fără nicio problemă însă pentru Fl. Iacob.

Intrat la pauză, fostul atacant de pe Areni, basarabeanul Ale­xandru Boiciuc, a dus scorul la 0-4 în minutul 52, când a finalizat imparabil, cu capul, o centrare trimisă de Băjan.

Băjan avea să-și treacă la rândul numele pe lista marcatorilor în minutul 76, după ce l-a învins pe bravul goalkeeper Bâlbă dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri.

Nou-intratul Sârbu a închis setul în minutul 84, cu un șut puternic din opt metri, după o gafă a defensivei sucevene.

Gazdele au avut șansa golului de onoare în minutul 89, dar Fl. Iacob a respins mingea la execuția lui Bosânceanu.

Foresta – ASA Târgu Mureș s-a încheiat 0-6, iar echipa suceveană păstrează “lanterna roșie” în vreme ce ardelenii urcă pe locul 2 al clasamentului după victoria de pe Areni.

Foresta Suceava: Bîlbă – Colțuneac, Negrea, Bolocan, Păvăluc (‘73 Sorodoc), Tacu – Buțerchi (‘89 S, Mandiuc), Rață, R. Bosânceanu, Coroamă – Scutariu (79 Buliga).

ASA Târgu Mureș: Florin Iacob – Băjan, Cornel Ene, Florin Ilie (‘46 Cherteș), Panait, Paul Iacob, Mijocovici, Dumitru Muntean, Licu (‘60 Sârbu), Schieb (‘46 Boiciuc), Petriș.

Promisiuni din partea unui grup de investitori din Republica Moldova

La meciul de sâmbătă de pe Areni a asistat și un impresar fran­­cez, reprezentatul unui grup de investitori din Republica Mol­dova, interesat să achiziționeze Foresta. Acesta a urmărit jocul cu ASA Târgu Mureș de la tribuna oficială, alături de președintele Consiliului de Administrație al clubului sucevean, Andrei Ciutac. La final, impresarul a lansat câteva promisiuni legate aducerea de jucători și stingerea datoriei către Fisc, după care s-a făcut nevăzut.

Rezultatele etapei a II-a:

Stiința Miroslava – Dacia Unirea Brăila 4-4

Sportul Snagov – CS Balotești 1-0

Foresta Suceava – ASA Târgu Mureș 0-6

Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgoviște 3-3

UTA Arad – Metaloglobus București 0-0

Olimpia Satu Mare – Acade­mica Clinceni 1-1

Dunărea Călărași – CS Mioveni 1-1

CS Afumați – FC Hermannstadt 0-1

Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara 1-2

Politehnica Timișoara – FC Argeș 2-1

In runda următoare, Foresta va evolua sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul Daciei Unirea Brăila. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …

One comment

  1. …pai ce faceti cu puturosii? Ii invatati oleaca cum sa joace?