Friday , April 19 2024

Marketa Vondousova si Ashleigh Barty vor juca finala de la Roland Garros 

Marketa Vondrousova si Ashleigh Barty isi vor disputa finala feminina de la Roland Garros in acest an, ambele reusind sa se impuna dupa doua semifinale nebune.

Cehoaica in varsta de 19 ani a trecut in doua seturi, scor 7-5, 7-6 (2), de Johanna Konta.

A fost o partida cu doua seturi cumva trase la indigo, in care Konta a inceput mai bine, insa s-a sufocat pe final.

Britanica a condus de fiecare data cu 5-3, insa de fiecare data Vondrousova a revenit excelent si s-a impus.

Pentru jucatoarea aflata pe locul 38 in clasamentul WTA la zi este cea mai mare performanta.

A doua semifinala a zilei, cea dintre Ashleigh Barty si jucatoarea care a eliminat-o pe Halep in sferturi, Amanda Anisimova, a fost si mai spectaculoasa, scorul 5-7, 6-3, 6-3 spunand o mica parte din poveste.

Barty a inceput perfect partida si s-a trezit conducand cu un incredibil 5-0 in primul set, moment in care jocurile pareau facute.

Anisimova a avut insa o serie fabuloasa, de zece game-uri castigate consecutiv. Astfel ea si-a adjudecat primul set cu 7-5, iar in cel de-al doilea conducea cu 3-0.

Cand se parea din nou ca avem o jucatoare care se distanteaza decisiv, Barty si-a revenit, a castigat setul cu 6-3 si a impins partida in “decisiv”.

Setul al treilea nu a fost lipsit de spectaculozitate, Barty distantandu-se la 5-2 si avand trei mingi de meci pe serviciul advers, toate ratate insa. A urmat game-ul pe propriul serviciu care i-a adus calificarea in finala.

Ashleigh Barty si Marketa Vondrousova isi vor disputa astfel finala feminina de la Roland Garros, meciul urmand a avea loc sambata.

ziare.com

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …