Maria Sharapova, eliminata din primul tur la Australian Open: “E greu sa spun daca voi mai fi aici peste 12 luni”

21/01/20 ora:9:13am

Maria Sharapova (beneficiară a unui wild card) nu a stat prea mult la Melbourne. A părăsit competiția din runda inaugurală (3-6, 4-6 cu Donna Vekic), iar la conferința de presă nu a garantat că va mai putea fi văzută și la ediția din 2021 a primului Grand Slam al anului.

Implicată activ în afacerile pe care le desfășoară în toată lumea, Maria nu a acordat neapărat tenisului atenția cuvenită. În ultimii ani a tot primit wild-card-uri din partea organizatorilor din toate colțurile lumii, dar rezultatele au tot întârziat să apară.

În plus, problemele de la umăr au împiedicat-o să fie la nivelul fizic pe care și l-ar fi dorit.

Înfrângerea cu Vekic nu i-a picat deloc bine rusoaicei, iar la conferința de presă Masha a deschis larg chiar ușa unei eventuale retrageri din tenis.

Ajunsă la aproape 33 de ani (îi va împlini pe 19 aprilie), Maria a discutat deschis cu jurnaliștii despre viitorul său în tenisul profesionist.

“Aș putea să discut acum în fața voastră despre problemele pe care le-am tot avut la umăr, dar nu-mi stă în în fire. Am fost acolo și chiar dacă a fost greu, am rămas acolo (n.r. pe teren), am încheiat partida.

E greu să spun dacă sunt sau nu pe drumul cel bun, dar cred în mine în continuare. Degeaba faci totul așa cum trebuie dacă nu crezi în tine.

Nu știu dacă ne vom vedea și la anul. Am fost norocoasă să particip aici anul acesta datorită lui Craig (n.r. Tiley, directorul executiv al Australian Open) și echipei mele. Este greu să spun acum ce se va întâmpla peste 12 luni”, a spus  Maria Sharapova la conferinta de presa de dupa meci.

HotNews