Thursday , April 18 2024

“Magiun” i-a dat afară pe Ferariu şi Chiriac

Rapid. Jucatori - Barbu

Cei doi jucători au fost excluşi din lotul Rapidului pentru o escapadă bahică pe care au avut-o în cantonamentul echipei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. “Dacă şi-au permis să facă aşa ceva chiar sub ochii mei, atunci nu mai au ce căuta la echipă”, a explicat antrenorul Marin Barbu. “Magiun” nu a semnat vreun contract cu Rapid şi nu va putea lua loc pe banca tehnică la meciul de astăzi cu FCM Dorohoi, contând pentru turul IV al Cupei României, într-o situaţie similară fiind şi veteranul Dorin Semeghin. “Ceferiştii” i-au legitimat pe fraţii Ionuţ şi Florin Plămadă, cei doi revenind sub formă de împrumut de la FC Botoşani 

Rapid Suceava a renunţat la doi jucători de bază cu doar câteva zile înainte de debutul în noul sezon competiţional. Constantin Ferariu şi Maradona Chiriac au avut o mică escapadă bahică în cantonamentul echipei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi, chiar dacă au recunoscut că au consumat o sticlă de vin, antrenorul Marin Barbu nu i-a iertat pentru asta, cei doi fiind excluşi cu totul din lotul “ceferiştilor”.
“Am renunţat cu totul la Ferariu şi Chiriac. Cred că nu aveau somn, iar dacă şi-au permis să facă aşa ceva chiar sub ochii mei, atunci nu mai au ce căuta la echipă. Eu nu tolerez aşa ceva”, a explicat Barbu.
Majoritatea jucătorilor au semnat contracte doar până în iarnă. Semeghin refuză deocamdată prelungirea înţelegerii cu Rapid
Pe lângă recentele acte de indisciplină din cadrul lotului, “Magiun” se mai confruntă cu o problemă înaintea debutului de sezon. Tehnicianul nu a semnat încă un contract oficial cu Rapid, iar în aceiaşi situaţie se află şi veteranul Dorin Semeghin. “Nu am semnat încă nimic. Nici eu, nici Semeghin. Ceilalţi jucători au semnat contracte doar până în iarnă. Nu ştim încă ce se va întâmpla cu echipa începând de anul viitor”, a recunoscut Barbu, care din această cauză nu va putea lua loc pe banca tehnică a Rapidului la meciul de astăzi cu FCM Dorohoi.
In schimb, printre jucătorii legitimaţi recent de conducerea de pe Areni se află fraţii Florin şi Ionuţ Plămadă, reveniţi pe Areni sub formă de împrumut de la FC Botoşani. “Nu au nimic de pierdut la Rapid. Important pentru ei este să joace undeva”, a precizat Marin Barbu.
Rapidiştii vor primi în această săptămână o nouă tranşă de bani de la Primărie. Barbu: “Este o picătură în deşert”
După lungi tegiversări şi numeroase apeluri făcute către municipalitate, rapidiştii urmează să primească în această săptămână o nouă tranşă de bani din bugetul alocat pe anul în curs. “Magiun” consideră însă că impulsul financiar venit dinspre Primărie nu rezolvă definitiv problemele de la echipă. “Sunt jucători care nu au bani de şapte luni. Această tranşă este o picătură în deşert pentru ei. Miercuri primesc banii, iar vineri au uitat de ei. Dacă lucrurile vor sta la fel ca sezonul trecut, nu mai ţine buboiul”, a declarat tehnicianul Rapidului.
Debutează în noul sezon competiţional la Dorohoi
Rapid Suceava va debuta astăzi în noul sezon competiţional, urmând să evolueze de la ora 17.30, pe terenul divizionarei a treia FCM Dorohoi, într-un meci contând pentru turul IV al Cupei României. Deşi echipa “ceferistă” nu are un obiectiv clar în această competiţie, iar moralul vestiarului nu este la cele mai înalte cote, Marin Barbu mizează pe orgoliul jucătorilor în partida de peste Siret. “Moralul este cam scăzut la echipă, care, din cauza lipsei banilor, a jucat cu frâna de mână trasă şi în amicale. Nu va fi uşor la Dorohoi, dar mizez pe orgoliul jucătorilor în acest meci de Cupa României”, a spus “Magiun”.
Au ieşit neînvinşi din meciurile amicale
Chiar dacă Rapid a fost neînvinsă în seria meciurilor amicale, având un bilanţ de şase victorii şi două rezultate de egalitate, Marin Barbu spune că nu s-a putut edifica asupra potenţialului echipei, în condiţile în care “ceferişti” n-au disputat nici măcar un joc în compania unui adversar de nivelul Ligii a II-a. “Contează mai puţin aceste rezultate din meciurile de pregătire, atât timp cât nu am putut să disputăm nici măcar un joc cu o echipă de nivelul Ligii a II-a, să vedem care este nivelul nostru real la momentul de faţă”, a mai explicat Marin Barbu.
In meciul de astăzi cu FCM Dorohoi, rapidiştii vor fi arbitraţi de o brigadă formată din centralul Bogdan Hanceriuc, ajutat la cele două tuşe de Stefan Patriche şi Daniel Ionuţ Stefănescu, toţi trei din Iaşi.
Brigadă ieşeană la jocul din Cupa României
Rapid Suceava s-a calificat din oficiu în Turul IV al Cupei României, în vreme ce FCM Dorohoi a ajuns în această fază, după ce a trecut de Luceafărul Mihai Eminescu (2-0) şi Progresul Frătăuţii Vechi (2-1). (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …