Friday , April 19 2024

Juniorul Suceava a câștigat la Brașov Indoor Cup

Gruparea suceveană a câștigat trofeul la categoria 2012, după 6-3, în finală cu Sportul Onești. Suceveanul Ianis Strilciuc a fost desemnat la final cel mai bun portar al turneului

Juniorul Suceava și-a mai adăugat un trofeu în vitrina clubului. Acesta a fost adus de grupa de copii născuți în anul 2012, care a câștigat duminica trecută Brașov Indoor Cup.

Înscriși la startul unei competiții la care au luat parte un total de 18 echipe, puștii pregătiți de Bogdan Pantea și Constantin Dumitrăcel au câștigat grupa din care au făcut parte după 5-5 cu CSŞ Brașovia, 12-0 cu Academia Luceafărul Cluj, 5-1 cu Kinder Brăila și 3-1 cu NNN Făgăraș. Echipa suceveană a trecut apoi de Kids Tâmpa Brașov, în sferturi, cu 6-3, și de Petrosport Ploiești, în semifinale, la loviturile de departajare. În finală, Juniorul a dat peste Sportul Onești, formație în fața căreia s-a impus cu scorul 6-3. Pe lângă marele trofeu, gruparea suceveană a câștigat și unul dintre premiile speciale, Ianis Strilciuc fiind desemnat de către organizatori cel mai bun portar al turneului.

Bogdan Pantea și Constantin Dumistrăcel au mizat la Brașov Indoor Cup – categoria 2012 pe următorul lot de jucă­tori: Ianis Strilciuc, Luca Crap, Darius Bujorean, Ioan Pantea, Raul Ocu, David Dumistrăcel, Bogdan Manoilă, Andrei Kert și Daniel Cozmaciuc.

Aceasta este cea de-a doua medalie cucerită de Juniorul Suceava la ediția din acest an a Brașov Indoor Cup, după argintul luat cu grupa de 2008. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …