Friday , March 29 2024

Italia a ratat calificarea la mondiale pentru prima dată în 60 de ani

italia-suedia

Naționala de fotbal a Italiei, de patru ori campioana mondiala, a ratat calificarea la Cupa Mondială de fotbal de anul viitor din Rusia, după ce nu a reușit să învingă Suedia, luni seară, în partida retur a barajului de calificare.

Într-un meci pe viață și pe moarte, pe stadionul San Siro, Italia a reușit doar un rezultat de egalitate, 0-0, în fața Suediei, după ce în tur nordicii s-au impus cu 1-0.

Partida de astăzi a fost clar dominată de italieni, însă pentru oaspeți portarul Olsen a fost erou. Cu o posesie a mingii de 75%, gazdele au ratat și multe ocazii. Ocazii bune de gol au avut Candreva și Immobile, în prima repriză, același Immobile și El Shaarawy, în partea secundă.

La partida de la Milano, imnul Suediei a fost întâmpinat cu fluierături de fanii italieni. Portarul Gianluigi Buffon i-a îndemnat pe suporteri să îşi schimbe atitudinea, aplaudând. De altfel, la finalul partidei, el și-a anunțat retragerea de la națională.

Ultima dată când Italia a ratat calificarea la un campionat mondial a fost la cel din 1958, chiar găzduit de Suedia. De cealalată parte, suedezii s-au calificat pentru prima dată după 2006. „O apocalipsă”, a titrat La Gazzetta dello Sport.

Italia rămâne, totuși, neînvinsă pe teren propriu din 1999, în 45 de meciuri oficiale consecutive (36 victorii, 9 egaluri).

Italia a câștigat patru Cupe Mondiale, în 1934, 1938, 1982 și 2006.

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …