Thursday , March 28 2024

Ionuț Puianu a fost operat cu succes în Ungaria

Accidentat în urmă cu aproape două luni, portarul Bucovinei Rădăuți a suferit, în cursul zilei de luni, o intervenție chirurgicală la liga­men­tele încrucișate ale piciorul drept. Cos­­­t­urile operației au fost acoperite din banii clu­­­bului 

Ionuț Puianu (Bucovina Ră­dăuți) a suferit în cursul zilei de luni o intervenție chirurgicală la ligamentele încrucișate ale piciorului drept. Efectuată la o clinică din Ungaria, pe banii clubului rădăuțean, operația portarului în vârstă de 24 de ani a fost o reușită, au anunțat medicii.

“Conducerea echipei nostre a făcut toate eforturile financiare necesare ca Ionuț să fie operat în cele mai bune condiții. După ce s-au respectat toți pașii medicali, a venit și rândul operației, care a avut loc luni, la o clinică din Ungaria. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost un succes, în urma intervenției, goalkeeperul nostru primind notă maximă din partea medicilor. Ne bucurăm nespus că a totul a decurs ca la carte și te așteptăm din nou alături de noi. Pe această cale mulțumim conducerii clubului, care a achitat prompt toate costurile, astfel încât Ionuț să-și revină cât mai repede”, a fost mesajul transmis de clubul rădăuțean.

Ionuț Puianu s-a accidentat în ur­mă cu aproape două luni, în timpul partidei dintre Hușana Huși și Bucovina, câștigată de gruparea rădăuțeană cu scorul de 1-0.

“Preferam să pierdem la Huși, dar să-l avem apt pe Puianu”, spunea la acel moment antrenorul Dorin Goian.

Puianu va reveni pe teren cel mai devreme în luna martie, odată cu startul returului Ligii a III-a. Până atunci, poarta Bucovinei Rădăuți va fi apărată de Daniel Zvoronciuc și Cristi Butnariu. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …