Saturday , April 20 2024

Handbaliștii suceveni au produs surpriza etapei în Liga Națională

Trupa condusă de Adi Chiruț și Iulian Andrei s-a impus sâmbătă, cu scorul de 30-26, pe terenul Dunării Călărași, într-un meci din cadrul etapei a V-a. Portarul Cristi Tcaciuc și bosniacul Dușan Sipka (7 goluri) au fost remarcații din tabără suceveană u a fost a doua victorie stagională a universitarilor, care au urcat pe locul 8  

Handbal. Calarasi - Suceava

CSU Suceava a produs surpriza etapei a V-a în Liga Națională de handbal masculin, după ce a reușit să se impună sâmbătă, la o diferență de patru goluri, scor 30-26, pe terenul Dunării Călărași.

In direct la TVR, cele două formații au mers cap la cap până în minutul 14, când gruparea de pe malul Borcei s-a desprins pentru prima oară la două goluri după ce ucraineanul Gurkovsky marca pentru scorul de 9-7. Adi Chiruț și Iulian Andrei au cerut time-out, iar la reluarea jocului, gruparea suceveană a restabilit egalitatea și chiar a preluat pentru prima oară conducerea pe tabela de marcaj în minutul 27, când Preda marca de pe extremă pentru 14-15. Cu portarul Cristi Tcaciuc în mare formă, universitarii au intrat la pauză cu un avantaj de două reușite, 15-17, rezultat stabilit de Puljizovic.

Sfertul de oră petrecut la vestiare nu adus nimic bun în jocul gazdelor, iar formația suceveană a profitat și s-a distanțat la trei lungimi în minutul 36, în urma unui gol marcat de Preda. Oaspeții au tranșat soarta întâlnirii între minutele 38 și 45, perioadă în au înscris de cinci ori consecutivă fără să pri­mească gol, sarja sucevenilor fiind încheiată de Polocoșer, cu reușita de 18-25. Cu trei foști universitari pe teren, Gavriloaia, M. Ignat și Acatrinei, gruparea călărășeană nu a mai găsit forța să revină pe tabelă.

CSU Suceava câștigat pe terenul Dunării Călărași cu scorul de 30-26, iar universitarii bifează astfel a două victorie stagională în Liga Națională și urcă până pe locul 8 al clasamentului la finalul rundei.

Dunărea Călărași: Sorokin, Coveianu, Erhan – Acatrinei (7 goluri), Chikovani (5), Gurkovsky (5), M. Ignat (2), Gavriloaia (2), Bulov (2), S. Ignat (1), Tărâță (1), Kurylenko (1), Popia, Timofte, Vartic și Carali.

CSU Suceava: C. Tcaciuc, Selaru – Sipka (7 goluri), Târzioru (6), Preda (5), Mitrea (3), Baican (3), Polocoșer (2), Puljizovic (2), Ciubotariu (1), Soldănescu (1), I. Tcaciuc, Petrea, Olariu și Costea.

“Tin să-i felicit pe băieți pentru această victorie. A fost una meritată. Am jucat pe terenul unei echipe care a făcut investiții mari în pauza de vară și mă bucur că am știut să profităm la maxim de problemele de la Călărași. A ieșit totul așa cum trebuia, iar în maniera în care am evoluat sâmbătă putem lega câteva rezultate pozitive. Nu avem însă prea mult timp să ne bucurăm pentru că urmează două meciuri poate și mai importante pentru noi, cu Vasluiul și Focșaniul”, a declarat antrenorul CSU-ului, Adi Chiruț după victoria de sâmbătă.

 Rezultatele etapei a V-a

Dinamo București – CSM Făgăraș 36-24

Steaua București – CSM București 30-28

CSM Satu Mare – Potaissa Turda 24-29

Dunărea Călărași – CSU Suceava 26-30

HC Dobrogea Sud – HC Odorhei 31-30

CSM Focșani – Poli Timișoara 26-26

HC Vaslui – HC “Adrian Petrea” 32-23

In următoarea rundă de campionat, CSU Suceava va înfrunta formația HC Vaslui, într-un meci ce va avea loc cel mai probabil la Botoșani, sala LPS din Suceava fiind indisponibilă din cauza lucrărilor de schimbare a suprafeței de joc. (Dănuț CHIDOVET)

 

 

 

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …