Friday , March 29 2024

Halep, inaintea finalei: “Am foame de trofee”

Simona Halep a învins-o categoric pe Sloane Stephens, 6-2, 6-1, în semifinalele de la Cincinnati și urmează să o întâlnească duminică, pe Garbine Muguruza, într-un meci decisiv atât pentru trofeu, cât și pe primul loc în clasamentul mondial (în cazul unei victorii, românca va trece pe primul loc în ierarhia WTA, urmând să o depășească pe Karolina Pliskova)halep foame de trofee

După ce s-a calificat în cea de-a doua sa finală din Ohio, după ce pierdută în 2015, în fața Serenei Williams, cu 6-3, 7-5(5), aceasta a zis:

E un sentiment grozav, că pot juca din nou în finală. Acest meci a fost foarte bun. Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu. Mă bucur de acest moment, mă simt grozav pe aceste terenuri, după cum a spus-o și ieri, iar mâine sper să dau din nou tot ce am mai bun”.

Halep s-a mai întâlnit de trei ori până acum cu Garbine Muguruza, iar jucătoarea din Spania a câștigat ambele confruntări care au avut loc pe hard. Întrebată despre acest lucru, Simona a răspuns:

Trebuia să-mi amintești că m-a bătut de două ori pe hard? Poate mâine e rândul meu, cine știe… O să încerc să lupt și dacă pot să câștig, voi fi foarte fericită cu titlul”.

Pentru Simona, finala de la Cincinnati va fi a patra din acest an, după cele de la Madrid, Roma și Roland Garros și prima pe care nu o joacă pe zugră.

Am foame de trofee în acest an, va fi o mare provocare mâine și o mare oportunitate pentru mine. Va fi un meci foarte greu, eu campioană de Grand Slam, va trebui doar să vin aici și să dau tot ce pot”, a mai zis Halep, care are un singur titlu în 2017, cel obținut la Madrid.

Finala de la Cincinnati, Garbine Muguruza – Simona Halep, va fi transmisa in direct l Digi Sport 2, duminică, de la 21:00.(DIGISPORT.ro)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …