Thursday , March 28 2024

Gata cu vacanța: Adrian Chiruț dă startul pregătirilor de iarnă

Reunirea echipei locale de handbal este programată astăzi, la ora 17.00, în sala “Dumitru Bernicu”. Unul dintre obiectivele pentru perioada de pregătire de iarnă este recuperarea jucătorilor accidentați, a precizat antrenorul Adi Chiruț. Până la reluarea campionatului, universitarii intenționează să dispute două-trei amicale, prima echipa contactată în acest sens fiind CSM Focșani 

Final de vacanță pentru componenții echipei locale de handbal CSU Suceava, trupa antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei urmând să reia la sfârșitul acestei săptămâni antre­namentele în vederea părții secunde a Ligii Zimbrilor.

La prima ședință de pregătire din acest an, programată astăzi, de la ora 17.00, în sala “Dumitru Bernicu”, sunt așteptați toți componenții lotului, cu o singură excepție: sârbul Radisav Lakovic, învoit de antrenorii suceveni până luni pentru a participa la un eveniment fericit în familie.

Până la primul meci oficial, programat la sfârșitul acestei luni, “alb-albaștrii” se vor antrena în Suceava, unde vor alterna antrenamentele fizice cu ședințele de pregătire în sala. Tot în această perioadă, universitarii inten­ționează să dispute și două-trei amicale, primul adversar contactat în acest sens fiind CSM Focșani. “Vrem să disputăm câte un meci de verificare la fiecare sfârșit de săptămână și am ales CSM Focșani, formație pe care o vom înfrunta-o în campionat abia în luna aprilie”, a explicat Adrian Chiruț.

Chiruț a precizat că unul dintre obiectivele universitarilor pe parcursul pregătirii de iarnă este recuperarea jucătorilor accidentați. “Am avut foar­te mulți jucători cu probleme medicale pe finalul anului trecut, Burlacu, Olariu, Lakovic, Petrea și Baican, iar unul dintre obiectivele imediate este recuperarea și ­adu­cerea lor, treptat-treptat, în programul normal de pregătire al echipei”, a mai spus tehnicianul.

În privința transferurilor, formația suceveană este în căutarea unui inter dreapta, post pe care a rămas într-un singur jucător după plecarea grecului Siamatas. “Avem o listă de jucători pe acel post, dar până nu concretizăm vreo discuție, nu putem anunța nimic”, a adăugat Adrian Chiruț.

CSU Suceava va relua Liga Zimbrilor la handbal masculin pe data de 30 ianuarie, când va primi pe teren propriu replica formației Potaissa Turda. După prima parte a sezonului regulat, echipa antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei ocupă un modest loc 12 în clasament, cu 11 puncte acumulate în 14 etape. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …