Thursday , March 28 2024

Garbine Muguruza, noul lider al ierarhiei WTA: “Am visat mereu acest moment”

Tennis - French Open - Roland Garros - Garbine Muguruza of Spain poses with her trophy Place de la Concorde

Garbine Muguruza va deveni, incepand de luni, noul lider al ierarhiei WTA, dupa ce a detronat-o pe Karolina Pliskova. Referindu-se la acest moment special, jucatoarea din Spania a precizat: “am visat mereu momentul, sunt foarte fericita”.

Desi eliminata de la US Open, aflat in plina desfasurare, Garbine devine de luni lider mondial pentru ca cehoaica Pliskova, lidera clasamentului WTA, nu a putut sa-si apere finala de anul trecut, fiind invinsa in sferturi de americanca CoCo Vandeweghe. Karolina Pliskova ar fi trebuit sa joace finala Grand Slamului american pentru a ramane pe prima pozitie.

“Sunt foarte fericita ca voi deveni numarul unu mondial, este ceva foarte special. Visezi mereu la acest moment, insa este unul dintre acele lucruri pe care le pastrezi pentru tine. La fiecare aniversare a mea, de fiecare data cand suflam in lumanari, dorinta era intotdeauna aceeasi: sa fiu cea mai buna. Iar acum acest lucru s-a intamplat” – Garbine Muguruza.

In varsta de 23 de ani (s-a nascut la Caracas – Venezuela), Muguruza are doar cinci titluri WTA in palmares, insa din acestea doua sunt de Grand Slam (Roland Garros 2016 si Wimbledon 2017).

Ce a mai castigat Garbine: Cincinnati (2017 – finala cu Simona Halep), Beijing (2015) si Hobart (2014).

Garbine va fi doar a doua jucatoare iberica care urca pe locul intai in ierarhia WTA, dupa Arantxa Sanchez Vicario.

Un alt lucru interesant: incepand de luni, Spania va avea pentru prima data in istoria tenisului locul intai atat la masculin (Rafael Nadal), cat si la feminin (Garbine Muguruza).

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …