Friday , March 29 2024

Foresta va beneficia de un buget record în 2020

In acest an, municipalitatea suceveană se pregătește să finanțeze echipa locală de fotbal cu suma de 2,5 milioane de lei, a anunțat primarul Ion Lungu 

Foresta urmează să beneficieze în 2020 de o finanțare fără precedent din partea municipalității. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că Primăria va aloca în acest an echipei locale de fotbal un buget de 2,5 milioane de lei pentru promovarea în Liga a II-a.

“Așa cum am promis, vrem să asigurăm un buget cât de cât satisfăcător pentru fotbal, adică 2,5 milioane. Desigur ținta este una clară și optimistă: promovarea. E un buget pentru Liga a II-a”, a precizat primarul Ion Lungu, care a salutat decizia lui Petre Grigoraș de a rămâne la conducerea băncii tehnice de pe Areni și în retur: “Mă bucur că domnul Grigoraș a rămas la noi. Nu are niciun motiv să plece în acest moment. Avem antrenor de liga întâi. Ne mai trebuie echipă”.

Anul trecut, Foresta a beneficiat de un buget de 1,5 milioane de lei din partea Primăriei. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …