Saturday , April 20 2024

Foresta i-a provocat singurul eșec stagional Gloriei Buzău

Echipa antrenată de Florin Cristescu s-a impus sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața liderului seriei întâi a Ligii a III-a, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Robert Martin (‘7) și Daniel Bejenar (’50)  

Foresta i-a provocat prima și singura înfrângere stagională Gloriei Buzău, după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața liderului Seriei I a Ligii a III-a, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 29-a.

Aflați la ultima apariție în fața propriilor suporteri, “galben-verzii” au început extrem de montați întâlnirea, reușind să deschidă scorul încă din mi­nutul 7, când Căinari a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Martin și-a trecut în cont al 15-lea său gol în actualul sezon cu o lovitură de cap la colțul scurt. Oaspeții au replicat dincolo de jumătatea primei reprize, dar Ceaușel nu l-a putut învinge pe Logofătu din mijlocul careului, iar veteranul C. Petre a ciupit bara din opt metri. Portarul sucevean s-a evidențiat din nou în minutul 41, când s-a opus în situație de unu la unu cu Chipirliu și Foresta a intrat la pauză cu 1-0.

Trupa antrenată de Florin Cristescu a început perfect repriza secundă, reușind să-și dubleze avantajul în minutul 50, când același Căinari a pătruns pe partea stângă, a centrat în mijlocul careului până la Bejenar, iar juniorul sucevean a marcat primul său gol în Liga a III-a. Formația buzoiană putea reintra în joc la următoarea fază, dar Logofătu a avut o nouă intervenție excepțională la un voleu din unghi trimis de Rus. Cu mai multe spații în defensiva oaspeților, “galben-verzii” puteau majora diferența pe final, dar execuțiile lui Martin, Artenie, Celeadnic, Lungu sau Grumezescu nu și-au mai găsit ținta.

Foresta – Gloria Buzău s-a terminat 2-0, iar trupa lui Florin Cristescu se desparte de publicul de pe Areni în cel mai frumos mod posibil.

Foresta Suceava: Logofătu – Onofraș, Vițelaru, Mateciuc, Mocanu – Celeadnic, Vremea – Bejenar, Lungu, Căinari – Martin. În repriza a doua au mai intrat: Artenie, Grumezescu, Robciuc și Ionescu.

În ultima rundă a sezonului, Foresta se va deplasa sâmbătă, la Rădăuți, pentru derbyul local cu Bucovina. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Costi SOLOVĂSTRU)

 

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …