Thursday , May 2 2024

Foresta a pierdut pe mâna arbitrului la Târgoviște

Echipa suceveană a pierdut sâmbătă, pe terenul Chindiei, cu scorul de 1-2, într-un meci din cadrul etapei a XXV-a a Ligii a II-a. “Galben-verzii” au condus la pauză prin golul lui Bogdan Rusu (‘21). Gazdele au întors scorul în repriza secundă, cu largul concurs al arbitrului Nicolae Botaș. Drugă a fost eliminat gratuit în minutul 56, iar din lovitura liberă acordată târgoviștenii au egalat. Cherchez a adus victoria Chindiei (foto), în minutul 73 . Foresta a ajuns pe locul 12 în clasament 

Liga2. Chindia - Foresta 2-1


Foresta a pierdut pe mâna arbitrului meciul disputat, sâmbătă, la Târgoviște, în cadrul etapei a XXV-a din Liga a II-a. Echipa suceveană a cedat în fața gazdelor de la Chindia, cu scorul de 1-2, la sfârșitul unui joc stricat în minutul 56 de arbitrul
Nicolae Botaș. Plecată la Târgoviște cu gândul de a se redresa în ochii suporterilor, trupa antrenată de Cristi Popovici și-a creat prima ocazie de gol în minutul 2, când Cerlincă a centrat de pe partea stângă, Rusu a reluat cu capul, dar Căbuz a respins de lângă bară. Cu un joc compact în apărare, prin care le-a închis spațiile dâmbovițenilor, “galben-verzii” au deschis scorul pe stadionul “Eugen Popescu” la jumătatea primei reprize. Mihălăchioaie a trimis o centrare de pe partea dreaptă, Căbuz a ieșit greșit, iar Rusu a marcat cu o lovitură de cap peste goalkeeperul Chindiei.

Gazdele au avut o mare șansă de a egala în minutul 33, când Niga a fost salvat de bară la un șut din 7 metri trimis de Neguț. Liviu Mihai l-a încercat apoi pe Niga cu un șut din afara careului, dar portarul sucevean a reținut și Foresta a intrat în avantaj la pauză.

Formația târgovișteană a ieșit mult mai determinați de la cabine, dar Neguț a finalizat cu capul pe lângă țintă o centrare a lui Pătru. De partea cealaltă, echipa antrenată de Cristi Popovici a încercat să țină de rezultat după pauză, dar planurile “galben-verzilor” au fost date peste cap în minutul 56, când s-a petrecut cea mai scandaloasă fază a meciului. Drugă a preluat o mingea la marginea propriului careu, a pasat “acasă” pentru Niga, moment în care Pătru a intrat în fața fun­dașului sucevean, simulând o lovitură în călcăi. Fără să se consulte cu asistentul de pe acea parte, centralul timișorean Nicolae Botaș i-a arătat direct cartonașul roșu lui Drugă și a dictat lovitură liberă pentru Chindia, spre stupoarea taberei sucevene, care a protestat în zadar vre­me de trei minute. Colac peste pupăză, gazdele au ega­lat din acea lovitură liberă. Pătru a executat cu pâmântul pe lângă zid, Niga a respins mingea cu piciorul, apărarea suceveană nu a reușit să îndepărteze pericolul, iar Cherchez a înscris cu o voleu la colțul scurt, scor 1-1. Au urmat alte două minute de pro­teste ale jucătorilor echipei sucevene și ale antrenorului Cristi Popovici la adre­sa arbitrului Nicolae Botaș, “galben-verzii” fiind convinși cu greu să reia meciul.

Popovici: “Centralul a greșit la eliminare. Acolo s-a rupt tot”

“Cred că centralul Botaș a greșit la eliminare, iar de acolo s-a rupt tot”, avea să declare la sfârșitul meciului, antrenorul Cristi Popovici. Vizibil frustrați, oaspeții au început să încaseze cartonașe galbenele dar și un nou gol, în minutul 73, când golgheterul dâmbovițenilor, Cherchez, a făcut du­bla, după ce a scăpat din marcaj și a în­scris din 3 metri la finalul unei faze colective de atac. Cu un om în minus, Foresta forțat egalarea la câteva faze fixe de care a beneficiat pe final, dar lovitura liberă executată de Rusu a trecut peste poartă, iar reluările lui Al. Mutu și Lung au fost blocate. Chindia Târgoviște – Foresta Su­cea­v­a s-a terminat 2-1, iar formația antrenată de Cristi Popovici coboară pe locul 12 în clasamentul Ligii a II-a, cu un singur punct cucerit în anul 2017.

Chindia Târgoviște: Căbuz – Martac, Ispas, C. Dinu, Dumitrașcu – L. Mihai, Pencea (‘67 C. Stoica)- Pătru, (‘88 Săftescu), Honciu, Cr. Neguț – Cherchez (‘85 Nisipeanu). Antrenor: Nicolae Croitoru.

Foresta Suceava: Niga – Al. Mutu, Asanache, Lung – Mihălăchioaie, Stă­nescu (’84 Grumezescu), Dumitriu, Drugă – Cerlincă, Bg. Rusu, Vraciu (’80 Căinari). Antrenor: Cristi Popovici.

Foresta a fost încurajată la Târgoviște de patru fani suceveni

La meciul dintre Chindia și Foresta au asistat 1.300 de spectatori, printre care și patru fani suceveni, care s-au deplasat la Târgoviște cu trenul. “Orașele cu tradiție în fotbal merită mai mult decât ce au în momentul de față. Am văzut un meci frumos, cu multă lume în tribune, peste multe jocuri din Liga I”, au apreciat fanii suceveni.

Rezultatele etapei a XXV-a:

Olimpia Satu Mare – CS Afumați 0-1

CS Balotești – Metalul Reșița 3-1

Dunărea Călărași – Luceafărul Oradea 3-2

Juventus București – Sepsi Sfântu Gheorghe 3-1

Chindia Târgoviște – Foresta Suceava 2-1

Politehnica Timișoara – CS Mioveni 1-2

UTA “Bătrâna Doamnă” – FC Brașov 1-2

CSM Râmnicu Vâlcea – Academica Clinceni 0-3

Dacia Unirea Brăila a stat în această rundă.cl liga 2

In următoarea etapă, Foresta va câștiga trei puncte la “masa verde”, ca ur­­mare a retragerii din campionat a for­mației CSM Râmnicu Vâlcea. (Dănuț CHIDOVET. Foto: dbsport.ro)

Vezi si

FC Botoșani învinge Petrolul Ploiești și iese din zona periculoasă a retrogradării

Etapa a 7-a play out-ului Superligii la fotbal masculin a consemnat ieșirea echipei FC Botoșani …

One comment

  1. Suceava, din cauza LIPSEI DE PREOCUPARE SI INTERES a administratiei publice judetene si municipale , este pe ultimele locuri la toate sporturile SI DIN PACATE SUNTEM PRINTRE ULTIMII IN TOATE DOMENIILE VIETII SOCIAL – ECONOMICE !!!!!!!