Thursday , April 25 2024

Florentin Petre este încrezător că Foresta nu se va desfiinţa

“Nu cred că vom ajunge într-o situaţie similară cu cea de la Satu Mare sau Târgu Mureş. Cu siguranţă, până la reînceperea campionatului, se va găsi o cale să continuăm acest proiect. Foresta este o echipă foarte iubită şi trebuie să meargă mai departe. Acest oraş merită mult mai mult”, a declarat antrenorul Forestei la Sport Total FM  Petre Florentin

Florentin Petre este încrezător că ­pro­blemele Forestei îşi vor găsi o rezolvare până la reluarea campionatului Ligii a II-a, iar formaţia suceveană nu va împărtăşi aceiaşi soartă ca Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş, care au abandonat competiţia în pauza de iarnă. “Nu cred că vom ajunge într-o situaţie similară cu cea de la Satu Mare sau Târgu Mureş. Cu siguranţă, până la reînceperea campionatului, se va găsi o cale să continuăm acest proiect. Foresta e o echipă foarte iubită şi trebuie să meargă mai departe. Acest oraş merită mult mai mult. Avem cei mai mulţi spectatori din Liga a II-a, lumea vine să ne susţină, iar din acest punct de vedere multe echipe din Liga I ar fi invidioase pe noi. I-am rugat pe patroni, pe cei din conducerea administrativă, să se întâlnească, să discute, pentru că, deşi pun suflet în munca mea şi am o dorinţă nebună de a reuşi, atâta timp când nu există susţinere din partea tuturor, singuri nu ne putem îndeplini obiectivele”, a declarat antrenorul principal al Forestei.

Florentin Petre a mai declarat, în direct la Sport Total FM, că va încerca să-i convingă pe Bogdan Tudoreanu şi Marius Lup să revină în cadrul staff-ului tehnic de pe Areni. “Am să fac tot posibilul să îi readuc pe cei din staff-ul tehnic pentru că sunt oameni de calitate, alături de care am avut rezultate de când am venit la Suceava. In rest, am toate condiţiile, mai ales că am făcut cantonamentul pe care l-am cerut. Singura problemă e legată de jucători. Mai am nevoie de doi fundaşi centrali şi de un fundaş lateral stânga”, a spus Florentin Petre la emisiunea “Trafic Sport”.

Aflată în plină pregătire de iarnă, Foresta va juca astăzi, de la ora 12.00, pe terenul sintetic de la LPS, un meci amical în compania Bucovinei Rădăuţi. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …