Finala de poveste la Roma: Nadal il invinge pe Djokovic si castiga al 9-lea trofeu la Foro Italico

19/05/19 ora:8:05pm

Rafael Nadal a triumfat in turneul Masters ATP de 1000 de puncte de la Roma, dupa o finala de povestit nepotilor cu marele sau rival Novak Djokovic, pe care l-a invins duminica in trei seturi.

La capatul a 2 ore si 29 de minute de tenis dramatic, Nadal a castigat cu scorul de 6-0, 4-6, 6-1, dupa un tenis pe alocuri plin de spectaculozitate, pe muchie de cutit, plin de dramatism.

Primul set a fost o plimbare in parc pentru spaniol, care a castigat in mai putin de 40 de minute, cu un scor uluitor, 6-0, acest meci fiind primul in care unul dintre cei doi tenismeni si-a “servit” rivalului un asemenea scor intr-un set.

A fost primul “bagel”, asa cum il numesc tenismenii incasat de Djokovic dupa 2017, cand Thiem il invingea pe Nole la Roland Garros cu 7-6, 6-3, 6-0.

Setul doi a fost si el controlat de Nadal, care a avut multiple sanse de break pe serviciul lui Djokovici, dar niciodata nu a reusit sa se impuna. S-a ajuns la 5-4 pentru sarb, care si-a ridicat nivelul si a inchis mai mult decat surprinzator setul, trimitand partida intr-un decisiv pe care in urma cu 30 de minute nu il prezicea nimeni.

Dar a fost un set 3 pe care Nadal l-a dominat oarecum ca pe primul, singura diferenta a fost ca Nole a reusit sa bifeze un game.

Nadal castiga primul turneu pe zgura din acest sezon, dupa atatea semifinale pierdute, este al 9-lea trofeu pentru Rafa la Roma, care il conduce acum in finalele de la Foro Italico cu 3-2 pe Djokovic.

17-7 devine scorul in meciurile pe zgura intre cei doi, iar scorul la general se strange, este 28-26 pentru Djokovic.

ziare.com