Saturday , April 20 2024

Cupa României pentru juniori a adunat la Putna peste 300 de luptători din întreaga țară

Luptătorii cluburilor sucevene au cucerit șapte medalii în probele individuale, performerul fiind Ionuț Buhăianu, care s-a impus la categoria 96 de kilograme. CSM Bucovina Rădăuți a ocupat primul loc în clasamentul cluburilor la lupte greco-romane. La competiția organizată la Putna a fost prezent și președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu

Lupte - Putna

Luptătorii suceveni au cucerit șapte medalii la Cupa României pentru juniori I, competiție care a adunat la sfârșitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din comuna Putna aproape 300 de sportivi antrenori din întreaga țară.

Performerul cluburilor sucevene a fost Ionuț Buhăianu, sportivul de la CSS Rădăuți reușind să se impună la categoria 96 de kilograme, după o finală în care l-a învins pe Teodor Chira (LPS Suceava). In alte două rânduri, luptătorii de la CSM Bucovina Suceava au reușit să obțină argintul prin Valentin Boicu (55 kilograme) și Ciprian Trufan (120 kilograme). Medalii de bronz au obținut Viorel Beghean (CSM Bucovina Rădăuți – 55 kilograme), Alexandru Răutu (CSM Buco­vina Rădăuți – 120 kilograme) și Adrian Agache (CSM Suceava – 74 kilograme), ultimul reușind să urce pe podium chiar dacă a luptat accidentat la braț, a precizat antrenorul Valerică Gherasim. Grație rezultatelor obținute, CSM Bucovina Rădăuți a ocupat primul loc în clasamentul pe echipe la lupte greco-romane.

Organizată cu sprijinul Primăriei Putna, Cupa României la lupte pentru juniori I s-a bucurat de prezența președintelui ­Fe­derației Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu și a secretarului general Alin Grigore. Nu au lipsit marile legende ale luptelor din România, precum Stefan Rusu, Simion Popescu, Nicu Ginga, Ilie Matei sau Sandu Marin.

Un moment special a fost reprezentat de întâlnirea dintre legendele acestui sport și membrii cercului olimpic Fair Play al Scolii Gimnaziale <<Stefan cel Mare>> Putna. Cu această ocazie, elevii îndrumați de profesorul Ciprian Crețan au primit sfaturi și încurajări de la oamenii care au ridicat tricolorul pe cele mai înainte culmi la competițiile internaționale. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …