Wednesday , April 24 2024

CSU Suceava, ultimele repetiții înainte de startul Ligii Naționale

Echipa antrenată de Adrian Chiruț încheie seria meciurilor de verificare din această vară cu două amicale în compania celor de la HCM Baia Mare, programate mâine și joi, în sala LPS din Suceava 

Handbal. Suceava

CSU Suceava are programate la mijlocul acestei săptămâni ulti­mele repetiții înainte de startul Ligii Națio­nale de handbal masculin. Astfel, formația pregătită de Adrian Chiruț își va testa forțele în compania grupării HCM Baia Mare, în două jocuri programate mâine, de la orele 18.00, și joi la amiază, în sala LPS.

“Cred că echipa e pregătită pentru startul noii-ediții de campionat. Este însă greu să-mi fac acum o părere despre nivelul care va fi în Liga Na­țională în condi­țiile în care mai toate echi­pele s-au întărit în pauza de vară. Le pro­mitem însă suporterilor că ne vom lupta pentru fiecare punct, la fiecare meci”, a declarat Adrian Chi­ruț.

Tehnicianul universitarilor nu va putea miza în amicalele de la mijlocul acestei săptă­mâni pe serviciile lui Burlacu, Soldănescu și a portarului Selaru, care abia și-au reluat pregătirile după accidentări.

CSU Suceava va debuta în Liga Na­țională, miercuri, 31 august, cu un meci pe teren propriu împotriva nou-promovatei CSM Făgăraș. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …