Friday , March 29 2024

CSU Suceava nu pune mare preț pe Cupa României

Conducerea universitarilor a trimis echipa a doua la meciul de la Sânnicolau Mare, programat astăzi, de la ora 18.00, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale competiției. Ionescu, Oancea și portarul Duman sunt singurii jucători de la echipa mare care au făcut deplasarea

CSU Suceava nu pune mare preț pe ediția 2018-2019 a Cupei României la handbal masculin, conducerea clubului luând decizia să trimită echipa a doua la meciul cu Unirea Sânnicolau Mare, programat astăzi, cu începere de la ora 18.00, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale competiției.

Ionescu, Oancea și portarul Duman sunt singurii jucători de la echipa mare care au făcut deplasarea la Arad.

“Am hotărât să trimitem echipa a doua pentru că avem foarte mulți accidentați, pe care sperăm să-i recuperăm până la următorul meci de campionat. Aveam de făcut și o deplasare de peste 400 de kilometri și am fi revenit acasă abia joi la amiază. Așa, am preferat să le acordăm tinerilor de la echipa secundă opurtunitatea să joace un meci de Cupa României. Au șansa lor. Chiar au plecat cu gândul să se califice mai departe”, a declarat antrenorul primei echipei, Adrian Chiruț, care a rămas acasă pentru a pregăti meciul de sâmbătă cu Dobrogea Sud ­Cons­­tanța.

Unirea Sânnicolau Mare ocupă locul 3 în clasamentul seriei C a Diviziei A la handbal masculin, cu două victorii în primele patru etape, ambele obținute pe teren propriu.

Programul și rezultatele din șaisprezecimi:

CSU Timișoara – CSM Focșani 19-32

CSM Şcolar Reșița – Potaissa Turda 22-27

HC Sibiu – Politehnica Timișoara 22-36

CSM Oradea – CSM Bacău 22-35

CSM Botoșani – HC Dobrogea Sud

Unirea Sânnicolau Mare – CSU Suceava

CSU Pitești – Minaur Baia Mare

CSU Târgoviște – Dunărea Călărași

CS Medgidia – Dinamo București

CSU Brașov – HC Buzău

CSM Alexandria – CSM Vaslui

Steaua București – CSM Făgăraș

CSU Târgu Jiu – Universitatea Cluj

CSM Sighișoara – CSU Galați

CSU Craiova – HC Odorhei

CSM București este calificată direct în optimi.

În caz de egalitate după timpul regulamentar (60 minute), se vor executa lovituri de la 7 metri. Optimile de finală vor fi programate pe 8 decembrie. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …