Friday , April 26 2024

CSU Suceava a câștigat Cupa “Cetății Sighișoara”

Handbaliștii pregătiți de Adrian Chiruț au obținut victorii pe linie în cele trei meciuri amicale disputate la turneul din Mureș: 31-25 cu CSM Oradea, 38-22 cu CSU Craiova și 25-24 cu CSM Sighișoara

CSU Suceava a ocupat primul loc la Cupa Cetății, competiție de meciuri amicale desfășurată zilele trecute la Sighișoara. Echipa pregătită de Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Ioan Tcaciuc a câștigat acest turneu cu victorii pe linie în cele trei meciuri disputate: 31-25 cu CSM Oradea, 38-22 cu CSU Craiova și 25-24 cu CSM Sighișoara.

“A fost un turneu bun de pregătire, în care, să zicem, am întâlnit niște echipe apropiate valoric de nivelul nostru. Au fost niște teste bune, dar mai avem de muncit. A mai rămas o lună să ne punem jocul la punct până la startul de campionatului”, a precizat antrenorul Adrian Chiruț.

Săptămâna viitoare, formația suceveană intenționează să-și testeze forțele cu echipa secundă a Stelei, invitată la meciul de prezentare a lotului celor de la CSM Botoșani, după care, pe 5-6 septembrie, universitarii se vor merge în Harghita, pentru o dublă cu HC Odorhei.

CSU Suceava va debuta în noul sezon al Diviziei A la handbal masculin pe 22 septembrie, pe terenul vecinilor de la CSM Botoșani.

(Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

One comment

  1. Din cauza dezinteresului lui FLUTUR si a lui Lungu , judetul Suceava a ajuns sa retrogradeze si la handbal in ligile inferioare ( unde aveam traditie in cupele europene) , cum au retrogradat fotbalul , voleiul , rugbiul si dealtfel toate domeniile activitatii economico -sociale ale judetului Suceava !!!!
    Dupa cum se vede acestia au inceput sa cerseasca iar VOTUL LA ALEGERI !!!!!!!!!!!!!!!