Tuesday , April 16 2024

CSM Bucovina s-a despărțit de publicul rădăuțean cu o victorie

In ultimul meci programat în acest an pe stadionul Municipal, echipa antrenată de Daniel Bălan și Dorin Goian s-a impus, sâmbătă, în fața brașovenilor de Olimpic Cetate Râșnov, cu scorul de 2-1, printr-o dublă semnată de Stoian

 Liga3. Radauti

CSM Bucovina și-a luat la revedere de la publicul rădăuțean cu o victorie. Sâmbătă, în ultimul meci programat în acest an pe stadionul Municipal, echipa antrenată de Daniel Bălan și Dorin Goian s-a impus, cu scorul de 2-1, în fața celor de la Olimpic Cetate Râșnov.

Gruparea rădăuțeană a făcut o primă repriză slabă, brașovenii reușind să deschidă scorul în minutul 36, prin Botia, care a înscris cu un șut la colțul scurt la o fază în care portarul Prutean nu a avut priză la minge. Gazdele puteau restabili egalitatea până la pauză, dar execuția lui Ionel Stoian din lovitură liberă a întâlnit bara porții adverse.

Băgați în ședință la cabine, “alb-albaștrii” au evoluat cu mai mult nerv în repriza secundă, reușind să egaleze situația de pe tabelă în minutul 67, când Vișinari a fost lovit peste picioare în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar Stoian a înscris de pe punctul cu var de la 11 metri. Pe fondul presiunii constante de pe final, Bucovina a înscris golul victoriei în minutul 88, când același Stoian a primit o pasă în adâncime și l-a lobat pe portarul advers de la 18 metri.

S-a terminat 2-1 în favoarea rădăuțenilor, care au ținut să-i dedice această victorie fundașului dreapta Andrei Alecsandru, cel care a împlinit ieri vârsta de 23 de ani.

In urma acestui succes, CSM Bucovina a urcat pe locul 6 în clasamentul seriei întâi, la egalitate de puncte cu adversara din ultima etapă a turului, Sporting Liești.

Rezultatele etapei a XIV-a:clasamente lig3

CSM Pașcani – CSM Roman 1-3

Metalosport Galați – FC Hărman 0-5

CSM Focșani – Sporting Liești 1-1

Bucovina Rădăuți – Olimpic Cetate Râșnov 2-1

Sănătatea Darabani – FK Miercurea Ciuc 1-2

Avântul Valea Mărului – KSE Târgu Secuiesc 1-2

Oțelul Galați – Aerostar Bacău 1-0

FC Odorheiu Secuiesc a stat în această rundă. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Jurnaliștii francezi nu-l uită și nu-l iartă pe arbitrul român Istvan Kovacs

UEFA a desemnat, duminică, arbitrul partidei din manșa retur a sferturilor de finală ale Ligii …