Friday , April 19 2024

Chivu a lovit cu pumnul în faţă un adversar si a fost suspendat patru etape

Jucătorul formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, l-a lovit cu pumnul în figură pe Marco Rossi de la Bari, însă a cerut scuze, joi seară, la postul Sky, fotbalistului, celor care au urmărit meciul, precum şi celor două fetiţe ale lui, care “într-o zi vor vedea aceste imagini”.

“E greu de explicat, mi-am pierdut luciditatea: sunt aici pentru că vreau să cer scuze lui Marco Rossi, cu fărâma de demnitate care mi-a mai rămas. Mă simt un om de rahat. Cer scuze tututor, persoanelor care au urmărit meciul şi mai ales fetiţelor mele care într-o zi vor vedea aceste imagini”, a declarat Chivu, aproape în lacrimi, după meciul câştigat de Inter, scor 3-0, cu Bari, în etapa a XXIII-a a campionatului italian.

“Accept scuzele lui Cristian, pot înţelege că în timpul meciului că se întâmplă aşa ceva”, i-a răspuns Marco Rossi românului.

Antrenorul formaţiei Inter Milano, Leonardo, a afirmat că nu a văzut gestul, însă Chivu i-a spus ce s-a întâmplat. “Nu se judecă un om după un astfel de gest. În teren se întâmplă multe. Îl cunoaştem pe Chivu, ştim că este un om minunat şi are dreptul la o explicaţie. Sper să nu fie suspendat prea mult”, a menţionat Leonardo.

Fundaşul Marco Materazzi a declarat că românul a făcut o “tâmpenie”, însă important este că şi-a cerut scuze.

Chivu putea fi eliminat în minutul 60, dar arbitrul Andrea Romeo nu a văzut când românul l-a lovit cu pumnul în figură pe Marco Rossi. Conform presei italiene, Chivu va fi suspendat în baza imaginilor TV, iar aceasta ar putea fi cuprinsă între trei şi opt etape.

Chivu a fost suspendat patru etape

Jucătorul formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost suspendat patru etape, după ce l-a lovit cu pumnul în faţă pe fotbalistul echipei Bari, Marco Rossi, a anunţat Gazzetta dello Sport.

Judecătorul sportiv Gianpaolo Tosel a decis să-l suspende pe Chivu în baza imaginilor tv, românul nefiind sancţionat în teren, de arbitru, care nu a văzut faza.

Chivu va lipsi la partidele cu AS Roma, Juventus Torino, Caglia­ri şi Sampdoria.

“Imaginile televizate au arătat că în circumstanţele semnalate, jucătorul nero-azzurro, în suprafaţa de pedeapsă a echipei Bari unde se executa o lovitură liberă, l-a atins pe fotbalistul Rossi, cu o mişcare a braţului drept, l-a lovit cu pumnul, iar acesta a căzut la pământ. Arbitrul nu a luat nicio decizie disciplinară, deoarece aşa cum a arătat în raportul trimis prin e-mail la ora 12.14, era concentrat în altă direcţie. Gestul jucătorului interist, în acţiunea jocului, clar intenţionat şi dăunător având în vedere energia avută şi faptul că a lovit într-o zonă delicată, se încadrează, fără niciun dubiu, la «comportament violent», care face ca proba video să fie admisă, conform articolului 35, alineatul 1.3 din regulamentul disciplinar. Prin urmare, ţinând de articolul 19, alineatul 4, litera b, şi având în vedere caracterul special al acestei probleme, fotbalistul Chivu Cristian este sancţionat patru etape efective de joc”, se arată în motivarea sentinţei, publicată de Corriere dello Sport.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …