Thursday , April 25 2024

Caroline Wozniacki a câştigat Turneul Campioanelor

Daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, a câştigat, duminică, Turneul Campioanelor de la Singapore, învingând-o în finală pe sportiva americană Venus Williams, numărul 5 mondial, scor 6-4, 6-4.

woz

Wozniacki, în vârstă de 27 de ani, s-a impus într-o oră şi 29 de minute în faţa americancei de 37 de ani, care a revenit in setul al doilea de la 5-0.

Acesta este al 27-lea trofeu din cariera Carolinei Wozniacki, al doilea din 2017 (după Tokyo).

Wozniacki a mai fost finalistă la Turneul Campioanelor în 2010, când a fost învinsă de Kim Clijsters, cea care astazi i-a inmanat treofeul.

În schimb, Venus Wiliams a câştigat Turneul Campioanelor în 2008 şi în 2009 a pierdut finala competiţiei în faţa surorii sale, Serena.

Wozniacki a ajuns în finală trecând în penultimul act de Karolina Pliskova, locul 3 mondial, rezultat în urma căruia Simona Halep încheie anul pe primul loc în ierarhia mondială. Singura care ar fi putut să o întreacă pe Halep era Karolina Pliskova, dacă ar fi câştigat turneul.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …