Wednesday , May 8 2024

Bucovina Vicovu de Jos a câștigat manșa tur din optimile Cupei României la futsal – under 19

Trupa antrenată de Cristin Burlică s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, în fața harghitenilor de la Junior Corund, cu scorul de 6-4. In schimb, echipa de seniori de la Bucovina Vicovu de Jos a părăsit competiție, după 6-12, în optimi, cu FK Odorheiul Secuiesc

Bucovina Vicovu de Jos a câștigat sâm­bătă, pe teren propriu, în fața harghitenilor de la Korondy Junior Corund, cu scorul de 6-4 (3-3), într-un meci contând pentru manșa tur a optimilor de finală din Cupa României la futsal pentru echipele de juniori under-19. Trupa lui  Cristin Burlică și-a asigurat victoria prin golurile marcate de Beniamin Cârdei (două), Daniel Schipor (două), Florin Ionesi și Adrian Coroamă.

“Ne-am văzut conduși după primul sfert de oră cu 0-3, dar am reușit să egalăm până la pauză. În repriza a doua ne-am desprins la 6-3, dar am primit gol pe contraatac pe final de joc”, a precizat Cristin Burlică.

Rezultatele din optimi – juniori:

LT Auto Craiova – CSM Târgu Mureș 3-14

Informatica Timișoara – Viitorul Băleasa 6-6

West Deva – Forta Oltenia Craiova 7-5

CN “Nicu Gane” Fălticeni – United Galați 3-5

FK Odorheiu Secuiesc – Clujana Cluj Napoca 10-3

Bukovina Vicovu de Jos – Korondy Junior Corund 6-4

Viitorul Buzău – KSE Târgu Secuiesc 9-6

Ceahlăul Piatra Neamț – Olimpia Râmnicu Sărat (astăzi)

Meciurile retur din optimile de finală ale Cupei României la futsal – under 19 sunt programate duminică, 17 februarie.

Echipa de seniori a părăsit competiția

În schimb, echipa de seniori de la Bu­ko­­vina Vicovu de Jos a părăsit Cupa României la futsal, după ce a pierdut duminică, pe teren propriu, în fața prim-divi­zionarei FK Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 6-12 (2-6), într-un meci contând pentru optimile de finală ale competiției. Trupa condusă de Cristin Burlică a punctat pe tabela de marcaj prin Adrian Boștiog (2 goluri), Dănuț Tironeac (2) și Alin Marcu Schipor (2).

Rezultatele din optimi – seniori:

Imperiat Wet Miercurea Ciuc – Informatica Timișoara 6-2

KSE Târgu Secuiesc – United Galați 2-4

Bukovina Vicovu de Jos – FK Odorheiu Secuiesc 6-12

Clujana Cluj-Napoca – Autobergamo Deva 4-12

Fortius Buzău – Dunărea Călărași 1-12

Kereszthegy Remetea – Ceahlăul Piatra Neamț 5-6

CSM Târgu Mureș – Politehnica Iași 6-1

Inter Gheorgheni – Gloria Buzău (aseară)

În următorul meci oficial, Bukovina Vicovu de Jos va evolua sâmbătă, de la ora 15.30, pe terenul Dunării Călărași, în etapa a XV-a din campionatul Ligii I la futsal. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …