Thursday , March 28 2024

Bucovina Rădăuți a ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere

Trupa antrenată de Daniel Bălan a urcat pe locul 5 în clasamentului seriei întâi a Ligii a III-a, după ce a remizat sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, în compania celor de la CSM Roman Liga3. Radauti - Roman

CSM Bucovina Rădăuți a ajuns la opt meciuri fără în­frân­­gere în campionatul Ligii a III-a, după ce a remizat sâm­bătă, scor 0-0, în compania celor de la CSM Roman.

Prudența a fost cuvântul de ordine într-o primă repriză în care Vișinar, cu o lovitură de cap, după un corner, respectiv Scânteie, cu un șut din interiorul careului, blocat de Prutean, au avut cele mai mari ocazii de poartă. Condusă de pe banca tehnică de Dorin Goian, formația rădăuțeană a căutat golul victoriei în ultimul sfert de oră, dar Jamilu a fost blocat la sacrificiu de portarul oaspeților, iar Stoian a trimis din voleu, de pe șase metri, peste țintă.

S-a terminat 0-0, un rezultat care urcă formația antrenată de Daniel Bălan până pe locul 5 în clasamentul seriei întâi.

Bucovina Rădăuți: Pru­tean – Alecsandru, Vișinar, Florescu, Antonesei – Vitu, Jamilu – Ungurianu, Ionesi, Stoian – Ciobanu. Timiș și Macovei au intrat după pauză.

Rezultatele etapei a XII-a:cl liga3

CSM Pașcani – Avântul Valea Mărului 5-3

Metalosport Galați – Aerostar Bacău 1-10

FC Odorheiu Secuiesc – Olimpic Cetate Râșnov 0-2

CSM Focșani – FK Miercurea Ciuc 2-2

Bucovina Rădăuți – CSM Roman 0-0

Sănătatea Darabani – KSE Târgu Secuiesc 2-0

Oțelul Galați – Sporting Liești 2-1

FC Hărman a stat în această rundă.

In runda urmă­toare, CSM Buco­vina va evolua sâm­­bătă pe terenul celor de la FK Miercurea Ciuc. (Dă­nuț CHIDO­VET)

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …