Thursday , April 25 2024

Bucovina a câștigat derbyul local cu RC Gura Humorului

Trupa condusă de Marius Colțuneac s-a impus în meciul disputat sâmbătă, pe terenul Unirea, cu scorul de 28-0, prin eseurile marcate de Dusacovschi (două), Nichiforiuc și Florea. Tot sâmbătă, prin intermediul unui meci de old-boys, s-au aniversat și 55 de ani de existență a rugbyului în Suceava

CSM Bucovina Suceava s-a impus sâmbătă, pe terenul Unirea, în fața celor de la RC Gura Humorului, cu scorul de 28-0, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului din cadrul sezonului regulat al Diviziei Naționale de rugby.

Pe fondul unui joc extrem de încrâncenat, trupa antrenată de Marius Colțuneac a reușit un singur eseu în prima repriză, prin veteranul Constantin Nichiforiuc, care a înscris după o fază plecată dintr-o aruncare de la margine.

Scorul a luat proporții în repriza secundă, când gazdele au reușit alte trei eseuri prin Ioan Florea și Dusacovschi (două) și și-au asigurat inclusiv bonusul ofensiv la final.

Moment aniversar pentru rugbyul sucevean

După meciul seniorilor din DNS, tere­nul Unirea a găzduit un meci de old-boys între o echipă formată din foști jucători suceveni, Old Bucovina, și o reprezentantă în care s-au găsit mai mulți foști rugbiști din Iași, Barbarians România.

Organizatorii, în frunte cu profesorul Constantin Vlad, au ținut să marcheze astfel 55 de ani de existență a rugbyului în Suceava. La final, jucătorii care au îm­brăcat de-a lungul timpului tricoul echipei locale de rugby au primit câte un tricou și câte o plachetă aniversară. Po­veștile și amintirile au fost depanate în repriza a treia, cea de socializare. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …