Friday , March 29 2024

AJA Suceava organizează Cupa “Mărțișor”

Prima ediție a concursului va avea loc sâmbătă, în sala complexului Areni și se adresează sportivilor legitimați și neligitimați din județul Suceava și din județele învecinate  

Asociația Județeană de Atletism Suceava va organiza sâmbătă, prima ediție a Cupei „Mărțișor”.

La competiția care se va desfășura în sala complexului Areni sunt așteptați să participe sportivi legitimați și neligitimați din județul Suceava și din județele învecinate.

Evenimentul va debuta la ora 9.00 cu înscrierea participanților, urmând ca la ora 10.00 să înceapă ședința tehnică.

Concursul va debuta la ora 10.30 și va cuprinde următoarele probe: 60 de metri, open copii I și II, 50 de metri copii III și IV și prichindei, 800 de metri, open, copii I și II, săritura în lungime și aruncarea mingii de oină.

Organizatorul concursului, Asociatia Jude­țeană de Atletism Suceava, va oferi participanților diplome, medalii și alte premii.

Cupa “Mărțișor” la atletism este organizată cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava și Clubul Sportiv Municipal Suceava.

Înscrierile vor avea loc până în ziua concursului, iar un concurent va putea participa la maxim două probe. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …