TRATAMENTUL CHIRURGIGAL AL OBEZITĂŢII

Obezitatea este o afecțiune cu etiologie multifactorială, caracterizată de acumularea în exces a ţesutului gras cu creşterea indicelui de masă corporală (IMC, ce reprezintă raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii) peste 25 kg/m pătrat. În funcţie de excesul acumulat, obezitatea se încadrează în obezitate simplă (IMC < 40 kg/m pătrat) şi morbidă (IMC > 40 kg/m pătrat). Se mai descrie şi obezitatea severă, monstruoasă, denumită supermorbidă (IMC > 50 kg/m pătrat).

Cum se tratează obezitatea? Toate bolile cronice (inclusiv obezitatea) se tratează toată viaţa. Obezitatea beneficiază de un tratament multimodal din care fac parte: dieta, exercițiile fizice, terapia medicamentoasă, psihoterapia, acupunctura, terapia endoscopică, chirurgia bariatrică şi chirurgia plastică. Fiecărui caz, în funcție de stadiul evolutiv, îi este proprie o schemă terapeutică. Dietele trebuie să fie echilibrate (caloric şi nutriţional) şi nu cu diete „minune”. Trebuie menţinut un nivel al activităţii fizice corespunzător caloriilor ingerate. Nu trebuie atinsă neapărat greutatea ideală. Chiar şi o scădere moderată în greutate este benefică pentru sănătate. Un program de scădere ponderală particularizat la individ sau grup, bazat pe principii sigure şi sănătoase are de obicei succes. Rezultatele trebuie evaluate continuu pentru a aduce corecţiile necesare la timp.

În tratamentul obezităţii, chirurgia este indicată din dorinţa de a găsi soluţii sigure de slăbire şi de menținere a scăderii ponderale, în special pentru cazurile neinfluențate de alte terapii. Prin consens, încă din 1991, s-a stabilit că obezitatea morbidă (IMC > 40 kg/m pătrat) şi cea cu IMC > 35 kg/m pătrat dar asociată cu comorbidităţi  au indicație de tratament chirurgical. Dacă acesta este criteriul major de indicație chirurgicală în cazurile de obezitate morbidă, trebuie luate în considerare şi alte criterii: vârsta între 18-60 ani şi, mai ales, cooperarea pacientului, care va trebui să-şi modifice stilul de viaţă şi de alimentaţie. Unii autori recomandă drept criterii de indicaţie chirurgicală şi eşecul scăderii ponderale sau al menținerii greutăţii prin terapii conservatoare. Contraindicaţiile tratamentului chirurgical se stabilesc în cazul neîncadrării în limitele de vârstă, al bolnavului necooperant, al celor dependenţi de alcool, al celor cu bulimie nervoasă sau cu obezitate de cauză endocrină (care beneficiază de terapii specifice) şi al bolnavilor cu boli asociate grave (hepatopatii şi cardiopatii decompensate).

În cei 50 de ani de istorie a chirurgiei bariatrice au fost descrise multiple tehnici, ca dovadă a preocupărilor în domeniu. Dinamica evoluției este remarcabilă şi deja multe tehnici aparțin trecutului. Cele mai frecvente intervenţii chirurgicale prin care se poate obţine scăderea excesului ponderal și ameliorarea semnificativă a afecţiunilor metabolice sunt: gastric banding (inel) – montarea unui inel gastric reglabil; gastric sleeve – micșorarea stomacului prin secționarea sa de-a lungul micii curburi; plicatura gastrică – efectuarea unor pliuri în peretele gastric și suturarea acestora cu fire chirurgicale neresorbabile; gastric by-pass– procedeu în urma căruia alimentele vor ocoli stomacul; diversie bilio-pancreatica – procedeu în urma căruia alimentele vor ocoli stomacul și intestinul subțire.

Chirurgia bariatrică reprezintă un tratament cu eficacitate dovedită în obezitatea morbidă, dar intervenţiile bariatrice nu sunt un “cec în alb”, având riscuri şi complicaţii ce trebuie cunoscute. De la bun început trebuie să înţelegem că aceste riscuri şi potenţiale complicaţii sunt incomparabil mai mici decât cele induse de obezitate şi complicaţiile acesteia. Deficienţele proteice, vitaminice sau minerale, sunt categoric mai frecvente după operaţiile de tip malabsorbtiv sau mixt şi mult mai rar întâlnite după micşorarea stomacului sau alte tipuri de operaţii bariatrice restrictive. Cele mai frecvente sunt: hipoproteinemia, deficitul de vitamine B, D, deficitul de folat, fier, seleniu. Subţierea şi căderea părului, pielea uscată, anemia, oboseala cronică, anumite tulburări neuropsihice postoperatorii tardive pot fi datorate acestor deficite. Crizele hipoglicemice postprandiale (după mese) sunt relativ frecvente în primul an postoperator dar pot fi uşor evitate şi tratate. Siguranţa intervenţiilor chirurgicale bariatrice a crescut foarte mult în ultima perioadă graţie progreselor medicale şi tehnice incontestabile (abord minim invaziv laparoscopic, sutură mecanică, dispozitive de sigilare vasculară, etc).

În concluzie chirurgia bariatrică reprezintă o metodă de tratament eficientă a obezităţii morbide, dar care necesită o urmărire pe termen lung în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi comportamentul nutriţional. Aşa cum spunea George Bernard Show – “Iubirea cea mai adevărată este cea care trece prin stomac”.

Dr. Claudiu COBUZ,

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]