Saturday , April 20 2024

Revolutie medicala: A fost obtinut un vaccin care doar simuleaza virusul, fara sa-l contina

Un nou vaccin impotriva poliomielitei realizat ieftin, usor si rapid, cu ajutorul unor plante modificate genetic, de catre o echipa de cercetatori britanici si-a demonstrat eficienta in testele de laborator si ar putea revolutiona intreaga industrie.

vaccin [800x600]

Pe langa eliminarea poliomielitei, oamenii de stiinta de la John Innes Centre din Norfolk sunt de parere ca tehnica inventata de ei poate contribui la o mai buna reactie in cazul unor amenintari aparute pe neasteptate, precum virusurile Zika sau Ebola, informeaza BBC.

Cercetatorii au modificat metabolismul unei plante inrudite cu tutunul pentru a transforma frunzele acesteia in adevarate fabrici de vaccin impotriva poliomielitei.

Vaccinul fabricat prin procedura accesibila ca pret, usor de realizat si rapida este o “imitatie autentica” a particulei virale a poliovirusului – in exterior arata aproape identic ca aceasta, insa, precum diferenta dintre un manechin si un om, este gol in interior. Practic, are toate trasaturile de care este nevoie pentru a antrena sistemul imunitar, insa nu detine niciuna dintre armele cauzatoare de infectie, precizeaza sursa citata.

La baza descoperirii a stat codul genetic pentru realizarea suprafetei externe a poliovirusului. Acesta a fost imbunatatit prin combinarea cu material de la virusuri care infecteaza in mod natural plantele, iar noile instructiuni au fost puse intr-o bacterie din sol cu care a fost infectata planta de tutun. Dupa ce infectia a avut loc, plantele au citit instructiunile genetice si au inceput sa realizeze particule asemanatoare virusului. Frunzele infectate au fost amestecate cu apa, mixate si ulterior a fost extras vaccinul impotriva poliomiolitei.

Particulele analoage virusului au prevenit poliomielita in experimentele efectuate pe animale, iar o analiza 3D a structurii acestora a demonstrat ca aspectul lor era aproape identic cu poliovirusul.

“Sunt imitatii incredibil de bune”, a declarat profesor George Lomonossoff de la John Innes Centre pentru BBC. “Este o tehnologie foarte promitatoare”, a mai spus el exprimandu-si totodata speranta ca vaccinurile produse prin culturi pe plante vor deveni realitate “in viitorul nu prea indepartat”.

Cercetarea este finantata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si se numara printre eforturile de gasire a unor inlocuitori pentru vaccinul impotriva poliomielitei din cauza riscului ca virusul sa-si recapete o parte din insusirile sale periculoase declansandu-se astfel asa-numita poliomielita cu poliovirus derivat din vaccin.

Poliomielita, care poate cauza paralizie permanenta, este de domeniul trecutului in majoritatea tarilor lumii, insa infectia nu a fost complet eradicata.

Tehnologia utilizata in cadrul acestui studiu nu se limiteaza numai la poliomielita sau vaccinuri. Atata vreme cat oamenii de stiinta detin secventa corecta a codului genetic, pot produce un vaccin impotriva majoritati virusurilor. In plus, ei au folosit plantele pentru a realiza anticorpi precum cei utilizati in terapia impotriva cancerului. De asemenea, plantele au fost folosite ca noua sursa de vaccin antigripal.

In prezent, vaccinul este dezvoltat in oua, iar aceasta tehnologie de productie necesita cateva luni. Plantele prezinta avantajul de a-l dezvolta mai rapid, iar pentru aceasta nu este nevoie decat de lumina solara, sol, apa si dioxid de carbon.

Noul tip de vaccin, considerat o realizare importanta, urmeaza sa treaca intr-o noua etapa, aceea de studiu clinic interventional.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …