OBEZITATEA METABOLIC SĂNĂTOASĂ

6/09/17 ora:11:42pm

dr cobuzSupraponderea şi obezitatea se definesc ca o acumulare anormală sau excesivă de grăsime şi care poate afecta sănătatea. Obezitatea este o boală cronică, complexă, la care creşterea în greutate este rezultatul alterării balanţei energetice a organismului. Factorii de risc implicaţi sunt genetici dar şi de mediu (în principal un stil de viaţă nesănătos).

Evidenţe recente şi numeroase arată că obezitatea nu este asociată neapărat cu un profil cardiometabolic nefavorabil. Începând din anii 1960, cercetătorii au observat că anumiți indivizi obezi nu au semne distinctive de boli legate de greutate. Unii aveau colesterolul normal şi sensibilitate la insulină normală, însemnând că le lipseau factorii de risc pentru boala de inimă şi diabet zaharat. În ultima decadă, cercetarea asupra acestor indivizi obezi şi metabolic sănătoși a crescut enorm. În practică zilnică nu este ceva neobişnuit să fie întâlniţi subiecţi foarte obezi, care totuşi nu prezintă asocierea tradiţională de factori de risc cardiovasculari. Această formă de obezitate benignă care include indivizi care sunt rezistenţi la a dezvolta complicaţii cardiovasculare legate de boală sunt definiţi ca persoane obeze metabolic sănătoase. Existenţa acestor indivizi nu reprezintă numai o curiozitate sau o raritate, ci o entitate clinică deja bine definită (Metabolically Healthy Obesity – MHO).

Indivizii obezi şi sănătoși metabolic sunt de obicei mai activi decât cei obezi cu un profil metabolic complicat. Grăsimea viscerală, care împachetează organele din abdomen, este mult diminuată în detrimentul grăsimii subcutanate aflate imediat sub piele. Aceşti subiecţi nu prezintă complicaţii şi nu exprimă asocierea comună de factori de risc legaţi de obezitate. De obicei au o circumferinţă abdominală mai mică, adipozitate predominant subcutanată, profil lipidic normal, valori normale ale tensiunii arteriale, toleranţă normală la glucoză şi nici un semn sau simptom de boală cardiacă, în pofida depozitelor mari de ţesut adipos. Prevalenţa subiecţilor MHO este neaşteptat de mare, având un interval larg de 8-37% dintre subiecţii obezi. Printre adulţii cu vârste de peste 20 de ani din America, 31,7% de adulţi obezi (aproximativ 19,5 milioane) sunt metabolic sănătoşi. Absenţa complicaţiilor pare să caracterizeze atât populaţia europeană, cât şi pe cea nord-americană.

Deci, indivizii cu obezitate „metabolic sănătoasă” au o prevalenţă mai mare a obezităţii periferice, subcutanate, mai degrabă decât cea viscerală, centrală, întâlnită în mod obişnuit la subiecţii cu obezitate morbidă complicată. Ei pot fi consideraţi un model explicativ bun al faptului că distribuţia regională a ţesutului adipos este mult mai importantă decât obezitatea în general în prezicerea riscului cardiovascular. Factori de mediu, stilul de viaţă, dieta pot fi, de asemenea, consideraţi ca având legătură cu obezitatea metabolic sănătoasă.

Obezitatea este factor de risc pentru multe boli cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, bolile renale şi cardiace. În ciuda acestor relaţii obezii trăiesc mai mult decât omologii lor non-obezi. Această enigmă a fost numită paradoxul obezităţii. Paradoxul obezităţii a fost studiat la pacienţii cu insuficienţă renală, la dializaţi, care atunci când sunt supraponderali au o supravieţuire mai lungă. Una din explicaţii ar fi că obezii sunt mai controlaţi medical prin prezentarea precoce la medic. O altă explicaţie ar fi că ţesutul adipos eliberează substanţe care ajută în lupta cu boala. Când greutatea corporală atinge valori foarte mari paradoxul obezităţii dispare.

De asemenea pacienții obezi cu probleme ale inimii se descurcă mai bine, în general, şi trăiesc mai mult decât pacienții slabi, cu aceeași severitate a bolii. Oricum, evoluția cea mai bună o au pacienții supraponderali care fac efortul de a scădea în greutate, chiar dacă acest lucru nu îi transformă în normoponderali. Totuși, care sa fie explicația paradoxului obezității? Boala de inimă la supraponderali şi obezi este un “alt fel de boală” decât cea de la normoponderali. Dacă cei din urmă se îmbolnăvesc, probabil, prin contribuția majoră a factorilor genetici, la obezi boala este cauzată tocmai de greutatea mare. Se presupune ca obezul nu ar fi făcut niciodată boala de inimă dacă nu ar fi avut o greutate exagerată. Frecvenţa bolilor de inimă ar fi infinit mai mică dacă oamenii nu ar avea kilograme in plus. Dacă totuși nu pot lupta cu acestea în așa fel încât să îşi păstreze greutatea normală, este bine să știe că măcar în cazul unor accidente grave care le implică funcționarea inimii au șanse mai mari de a supraviețui, șanse pe care şi le pot încă ameliora încercând să piardă măcar puțin din greutatea pe care o au.

La acest început de secol 21, mai mult ca niciodată in istoria sa, omenirea se confruntă cu problema sporului ponderal. Totuşi, am arătat că poate exista un aspect pozitiv legat, în mod neașteptat, tocmai de greutatea exagerată.

 

Dr. Claudiu Cobuz - Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, 

Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Email: cobuzclaudiu@yahoo.com

 

Anunt angajare
loading...