Wednesday , April 24 2024

O specie rara de muschi ar putea fi mai eficienta decat canabisul medicinal

O specie rara de muschi s-ar putea dovedi mai eficienta decat canabisul medicinal in tratarea unor afectiuni, conform unui nou studiu.

O echipa de oameni de stiinta de la Universitatea din Berna a cercetat proprietatile medicinale ale plantei Radula perrottetii, care contine o substanta similara cu cea care se regaseste in canabis, arata Press Association.

Tetrahidrocanabinolul (THC), substanta prezenta in canabis, poate fi utilizata in domeniul medical impotriva unor tipuri de dureri, a crampelor musculare, a ametelilor si in caz de pierdere a poftei de mancare.

Cercetatorii din Elvetia, condusi de profesorul Jurg Gertsch, au analizat posibilitatea de utilizare in scopuri medicale a substantei “perrottetinene”, care se gaseste in specia rara de muschi, care creste doar in Japonia, Noua Zeelanda si Costa Rica.

Profesorul Gertsch a inceput studiul efectelor farmacologice ale substantei naturale “perrottetinene” dupa ce a descoperit ca acest tip de muschi era comercializat pe Internet si promovat drept stupefiant legal.

Chimistii condusi de Erick Carreira de la Universitatea ETH din Zurich si de profesorul Gertsch din Berna au comparat proprietatile biochimice si farmacologice ale THC cu cele ale substantei “perrottetinene”.

In cadrul testelor efectuate pe animale de laborator, echipa a demonstrat ca substanta “perrottetinene” ajunge foarte usor la creier si are un efect un efect antiinflamator mai puternic asupra acestui organ in comparatie cu THC.

Oamenii de stiinta au relevat ca “perrottetinene” are proprietati psihoactive mai reduse comparativ cu THC, insa au precizat ca sunt necesare mai multe studii pentru a analiza efectul asupra durerilor cronice si inflamatorii.

Potrivit studiului publicat in jurnalul Science Advances, canabisul este rareori utilizat in scopuri medicale din cauza efectului psihoactiv puternic si a faptului ca este declarat ilegal in majoritatea statelor.

Andrea Chicca, membru in cadrul echipei de cercetatori condusa de Gertsch, a subliniat potentialul pentru dezvoltarea utilizarii in scopuri terapeutice a substantei “perrottetinene” sau a altora similare. “Aceasta substanta naturala are un efect psihoactiv mai redus si, in acelasi timp, este capabila de inhibarea proceselor inflamatorii din creier”, a spus el.

Vezi si

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din spațiu către Pământ

Sonda Voyager-1 transmite din nou date spre Pământ. Luni de zile, NASA nu a mai …