Tuesday , April 23 2024

O pilulă “inteligenta”, care poate transmite mesaje din interiorul organismului, testată de cercetători

pilula corp

Oamenii de ştiinţă testează o nouă “pilulă digitală” care poate transmite un mesaj text rudelor, prietenilor sau medicilor, din interiorul organismului pacientului.

Aceste pastile inteligente îi pot alerta, spre exemplu, pe membrii familiei atunci când bunicul sau bunica nu şi-au luat medicamentele conform tratamentului prescris, scrie Agerpres.

Fiecare pastilă inteligentă conţine un senzor care transmite un semnal spre un plasture purtat de pacient, atunci când senzorul respectiv ajunge în mediul acid din stomac, după ce a fost înghiţit împreună cu pastila. Apoi, acest plasture transmite date prin mesaje text sau e-mail, indicând faptul că pastila a fost luată la timp.

Senzorul este de dimensiunea unui fir de nisip şi este introdus în pastilă alături de particule de cupru şi de magneziu care, în contact cu acidul din stomac, formează un circuit electric, asemănător unei baterii. Acest circuit electric alimentează senzorul.

Pilula digitală a fost testată fără a conţine nicio substanţă activă, alături de nişte pastile pentru tensiune, de către compania Lloyds Pharmacy. În viitor aceste pastile ar putea conţine şi substanţe active.

“Atunci când înghiţi una dintre pastilele noastre digitale, ea va spune: ‘Sunt aici, sunt Novartis, Diovan, 1.2 mg., provin de la fabrica numărul 3, sunt lotul 12 şi sunt pilula numărul 2”, a explicat Andrew Thompson, reprezentant al firmei americane Proteus Digital Health, compania care a dezvoltat pilula digitală.

Profesorul Lionel Tarassenko, de la Institutul de Inginerie Biomedicală din cadrul Universităţii Oxford, este de părere că aceste pastile inteligente vor fi extraordinar de utile pentru monitorizarea tratamentului persoanelor în vârstă. ‘Unele persoane în vârstă trebuie să ia 6, 7 sau chiar câte 8 pastile pe zi, iar în cazul în care nu-şi iau pastilele starea sănătăţii lor se poate degrada rapid. Dacă ai un părinte în vârstă, este normal să doreşti să ştii dacă îşi ia pastilele’, a explicat el.

Vezi si

Stresul termic dăunător pentru sănătate este în creștere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de …