Friday , April 19 2024

O exoplanetă pluteşte liber prin spaţiu

exoplaneta

Această exoplanetă gazoasă, denumită PSO J318.5-22, se află la o distanţă de 80 de ani-lumină de Terra.

O planetă din afara Sistemului Solar care pluteşte singură prin spaţiu, fără a se afla pe orbita unei stele, a fost descoperită de o echipă internaţională de astronomi, potrivit unui studiu publicat miercuri în Statele Unite, informează AFP. Această exoplanetă gazoasă, denumită PSO J318.5-22, se află la o distanţă de 80 de ani-lumină de Terra (1 an-lumină echivalează cu 9.460 miliarde de kilometri) şi are o masă de şase ori mai mare decât cea a planetei Jupiter, au precizat astronomii, al căror studiu a fost publicat în revista americană Astrophysical Journal Letters.
Ea s-a format în urmă cu doar 12 milioane de ani, o vârstă care pentru o planetă reprezintă primul stadiu al “copilăriei”.

“Nu am văzut niciodată în trecut un obiect precum acesta care pluteşte liber în spaţiu şi prezintă toate caracteristicile unor planete tinere aflate pe orbită în jurul unor stele”, a explicat Michael Liu, de la Institutul de astronomie al Universităţii Hawaii din Manoa, principalul autor al descoperirii.
“M-am întrebat de multe ori dacă astfel de corpuri solitare pot să existe, iar acum ştim că aşa este”, a adăugat el.
Această exoplanetă prezintă caracteristici unice – inclusiv masă, culoare şi energie emisă – care corespund celor ale planetelor aflate pe orbitele unor stele, au precizat astrofizicienii.

Pe parcursul ultimelor decenii, descoperirile de exoplanete s-au accelerat, aproximativ 1.000 fiind detectate prin metode indirecte – cu ajutorul umbrei pe care ele o produc pe discul stelelor lor atunci când trec prin faţa lor.
Însă foarte puţine dintre aceste planete au putut fi observate direct, întrucât cele mai multe se află pe orbitele unor stele tinere, care au mai puţin de 200 milioane de ani şi care sunt din acest motiv foarte strălucitoare.
Noua exoplanetă va oferi oamenilor de ştiinţă “ocazia unică de a observa funcţionarea internă a unei planete gazoase uriaşe, precum Jupiter, la puţin timp după naşterea ei”, a declarat Niall Deacon, de la Institutul astronomic Max Planck din Germania, coautor al studiului.
Descoperirea a fost realizată cu ajutorul telescopului Pan-STARRS 1, amplasat în vârful muntelui Haleakala din Maui (Hawaii).

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …