„LUNA DE MIERE” ÎN DIABETUL ZAHARAT TIP 1

O să mă vindec vreodată de diabet? este întrebarea cea mai frecventă şi cea mai pertinentă atunci când o persoană este diagnosticată cu tulburări ale glicemiei. Pe termen lung răspunsul la această întrebare este nefavorabil. Pe termen scurt singura formă de diabet care se poate vindeca este diabetul gestațional. După naștere o femeie diagnosticată cu diabet zaharat poate (şi o face frecvent) reveni la valori absolut normale ale glicemiei în afara oricărui tratament pentru diabet.

În tipul 1 de diabet, la 1-5 săptămâni după descoperire poate apare o remisiune (dispariție) tranzitorie (deci nu tine mult!) a diabetului. Se numeşte  luna de miere. Ea poate fi totală, cu valori glicemice absolut normale fără nici un fel de tratament pentru diabet sau parțială, în care necesarul de insulină scade foarte mult, uneori el devenind aproape simbolic. Insulinoterapia este bine sa fie menținută însă si la un necesar infim de insulină pentru că previne instalarea brutală a cetoacidozei la sfârșitul acestei “luni de miere”. Nu se poate mări in nici un fel prin tratament medical sau nemedical aceasta perioada. După ce dispare remisia tranzitorie, necesarul de insulină creşte, ajungând “la normal”.

Această perioadă apare mai frecvent la adolescenţi şi adultul tânăr, decât la copii. După începerea insulinoterapiei, pancreasul este pus în repaus în ceea ce priveşte secreţia de insulină. Vârsta şi sexul sunt două variabile importante în remisiune, care nu pot fi influenţate. Perioada de remisiune la persoanele de sex feminin este semnificativ mai scurtă decât la pacienții de sex masculin. Din nefericire, remisiunea în diabetul zaharat tip 1 nu durează o veşnicie, este doar temporară, de unde şi termenul de “lună de miere”. Durata remisiunii variază de la persoană la persoană. Apare în primul an de la diagnostic şi poate dura doar câteva săptămâni, luni şi în rare ocazii un an sau mai mulţi. Nu se poate determina cu precizie cât va dura această perioadă. La sfârşitul perioadei de remisiune glicemiile încep să crească, ceea ce obligă la mărirea  dozelor de insulină care treptat ajung să le egaleze şi chiar să le depăşească pe cele de dinaintea acestei perioade. La unii pacienţi, remisiunea poate nici să nu apară.

În aceasta perioadă celulele pancreatice restante vor asigura o mare parte din insulina zilnica necesară. O persoană cu diabet zaharat se consideră in remisiune dacă îndeplinește condițiile: nu are semne clinice hiperglicemice; necesarul zilnic de insulina este sub 0,5 unitati/Kg corp/zi; glicozuria este absentă.

Medicul specialist trebuie să urmărească pacientul şi să impună măsuri necesare în această perioadă şi anume: să-şi administreze doze mai mici de insulină, să schimbe rata bazală (când pacientul este tratat intensiv modern cu pompa de insulină). Se recomandă menţinerea unor doze minim posibile, chiar 2 – 4 UI/zi, astfel încât să se asigure o valoare normală a glucozei serice fără a exista riscul hipoglicemiilor. Educaţia terapeutică a persoanelor nou diagnosticate cu diabet zaharat tip 1 este esenţială, acest subiect va fi abordat, întrucât este necesară atât surprinderea intrării cât şi cea a ieşirii din remisiune, pentru a preveni hioglicemiile severe, respectiv riscul cetoacidozei.

Astfel, afirmaţia lui Woody Allen Diabeticul nu poate pleca în luna de miere  devine parţial neadecvată. Tânărul pacient cu diabet poate beneficia de această perioadă importantă de vindecare aparentă. Perioada de remisiune este întotdeauna tranzitorie. Apropierea perioadei de remisiune este anunţată de creşterea frecvenţei hipoglicemiilor la doze anterior eficiente. Frecvenţa cu care se produce remisiunea l a pacienţii cu diabet zaharat tip 1 este variabilă, între 10 şi 70%. Frecvenţa, rapiditatea cu care se instalează şi durata perioadei de remisiune depind de cel puţin 2 factori: vârsta: remisiunea apare mai frecvent şi durează mai mult la tineri şi adulţi decât la copii; regimul de insulinoterapie iniţial: insulinoterapia intensivă cu injecţii multiple produce remisiuni mai frecvent, mai lungi şi mai precoce decât insulinoterapia convenţională. Recomandarea unanimă este ca insulinoterapia să nu fie întreruptă pe durata perioadei de remisiune, chiar dacă, uneori, dozele necesare sunt minime (2 – 4 U/24h). Se recomandă, însă, ca autocontrolul să fie mai frecvent pentru a putea surprinde la timp încheierea perioadei de remisiune.

Chiar dacă iluzia vindecării diabetului zaharat tip 1 dispare odată cu finalizarea acestei perioade, remotivarea şi remobilizarea pacientului este o provocare pentru echipa de îngrijire.

Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]