Thursday , April 18 2024

Inteligenţa câinilor este supraevaluată în comparaţie cu cea a altor animale

Câinii nu au o inteligenţă deosebită atunci când sunt comparaţi cu alte animale, precum delfinii sau caprele, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, citat luni de Press Association.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Exeter şi Universitatea Creştină Canterbury au revizuit peste trei sute de studii efectuate pe tema capacităţii creierului animalelor.

Cercetătorii au comparat abilităţile cognitive ale câinilor cu ale altor animale domestice sau sălbatice, precum lupii, urşii, leii sau hienele.

Potrivit rezultatelor, capacităţile câinilor – precum urmarea indicaţiilor făcute cu mâna şi recunoaşterea chipurilor – au fost cel puţin egalate de abilităţile altor vieţuitoare.

Spre exemplu, câinii sunt incapabili să se recunoască într-o oglindă, spre deosebire de alte animale precum cimpanzeii sau delfinii, notează sursa citată.

Profesor Stephen Lea de la Universitatea Exeter a declarat că studiul la care a participat a identificat mai multe cazuri de ”interpretări exagerate” în aceste studii în favoarea abilităţilor câinilor.

”În cadrul cercetării noastre am avut impresia că multe studii pe tema cogniţiei câinilor îşi doreau să ‘dovedească’ cât de deştepţi sunt aceştia”, a spus Lea. ”Câinii sunt de multe ori comparaţi cu cimpanzeii şi /…/ acest lucru se adaugă reputaţiei lor drept ceva excepţional. Totuşi, în fiecare caz am descoperit alte comparaţii valabile cu alte specii ce duc cel puţin la fel de bine la îndeplinire sarcinile respective”, a adăugat cercetătorul.

Studiul s-a concentrat pe cunoaşterea senzorială, fizică, spaţială, socială şi conştiinţa de sine.

Dr. Britta Osthaus de la Universitatea Creştină Canterbury a declarat la rândul său că nivelul de cogniţie al câinelui ”nu arată excepţional” atunci când este comparat cu alte animale domestice sau sălbatice.

”Nu le facem câinilor nicio favoare aşteptând prea mult de la ei. Câinii sunt câini şi trebuie luate în calcul nevoile şi abilităţile lor reale când vrem să ştim cum să ne purtăm cu ei”, a adăugat Osthaus.

Caprele, porcii, delfinii, focile şi leii de mare se descurcă cel puţin la fel de bine în comparaţie cu câinii la urmarea indicaţiilor făcute cu mâna.

La rândul lor, în comparaţie cu câinii, pisicile se descurcă cel puţin la fel de bine la identificarea oamenilor după voce.

Măgarii, catârii şi caii sunt la fel de pricepuţi la ocolirea obstacolelor ca şi câinii, în timp ce lupii, ratonii şi hienele au dovedit în timpul testelor că sunt capabili să tragă de o sfoară pentru a primi hrană.

În plus, delfinii, cimpanzeii şi exemplarele de panda gigant, dar şi bursucii americani, două specii de urşi şi vidrele de mare pot utiliza unelte la fel de bine ca şi câinii, au precizat oamenii de ştiinţă.

Spre deosebire de câini, vieţuitoare precum porcii, porumbeii şi cimpanzeii pot să-şi aducă aminte anumite evenimente şi locul sau momentul în care acestea s-au petrecut.

Studiul a fost publicat în jurnalul Learning & Behavior.

stiritvr.ro

Vezi si

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii cred că au descoperit de ce

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii spun că ceasul biologic al …