Hemoglobina glicozilată (HbA1c)

Cheia tratamentului diabetului zaharat este controlul glicemic. Printre diverşii mar-keri ai controlului glicemic, hemoglobina glicozilată (HbA1c), a fost definită ca fiind una dintre cele mai fiabile, deşi alte proteine, suferă, de asemenea, procesul de glicare în condiţii de hiperglicemie cronică. În diabetul zaharat, hemoglobina glicozilată este considerată, de peste 20 ani, standardul de aur pentru aprecierea hiperglicemiei cro-nice. Determinarea acestui parametru este utilă nu atât pentru diagnosticarea diabetului zaharat, ci pentru aprecierea controlului metabolic de durată al pacientului. Trialuri clinice importante, ca DCCT pentru diabetul zaharat tip 1 şi UKPDS pentru diabetul zaharat tip 2 au indicat o legătură puternică între valoarea hemoglobinei glicozilate şi riscul de apariţie a retinopatiei, microalbumi-nuriei, infarctului de miocard, precum şi altor complicaţii cronice specifice. Asocierea strânsă cu riscul complicaţiilor pe termen lung, evidenţiate în studii epidemiologice şi clinice a impus stabilirea unor valori ţintă specifice, cu scopul de a preveni sau întârzia apariţia complicaţiilor cronice.
Determinarea hemoglobinei glicozilate este importantă, deoarece valoarea ei descrie media valorilor glicemice pre sau postprandiale, precum şi a valorilor bazale. Această ana-liză nu trebuie să înlocuiască automonitorizarea glicemică, ci să o completeze pentru a caracteriza cât mai exact profilul glicemic, devenind astfel un predictor al complicaţiilor cronice. Se recomandă determinarea hemoglobinei glicozilate de cel puţin 2 ori pe an pentru DZ tip 2 şi de 4 ori pe an pentru cel de tip 1. HbA1c este utilizată ca un parametru independent al controlului glicemic şi oferă informaţii despre media glicemică pe ultimele 4 – 8 săptămâni. Totuşi, valorile glicemice recente contribuie mai substanţial. În felul acesta, hemoglobina glicozilată este o medie ponderată a valorilor glicemice din ultimele 120 zile: nivelul mediu al glicemiei în primele 30 zile (zilele 0 – 30) dinaintea recoltării eşantionului de sânge pentru determinarea HbA1c contribuie cu aproximativ 50% la valoarea finală a hemoglobinei glicozilate, în timp ce nivelul mediu al glucozei sanguine în zilele 90 – 120 contribuie doar cu aproximativ 10%. Astfel se explică de ce timpul necesar atingerii unui nou nivel constant este de 30 – 35 zile.
Este important de stabilit o relaţie clară între media glicemică zilnică a pacienţilor şi valorile HbA1c, pentru a oferi diabetologilor şi persoanelor cu diabet ţinte specifice ale valorilor glicemiei, ţinte care să asigure obţinerea unor niveluri adecvate ale hemoglobinei glicozilate, care să reprezinte risc mic pentru apariţia complicaţiilor cronice specifice.
Corespondenţa HbA1c – glicemie este următoarea: 5%-97mg/dl; 6%-126mg/dl; 7%-154mg/dl; 8%-183mg/dl; 9%-212mg/dl; 10%-240mg/dl; 11%-269mg/dl; 12%-298mg/dl.
Determinarea HbA1c trebuie să fie efectuată de rutină la toate persoanele cu diabet zaharat, atât în cadrul evaluării iniţiale, cât şi ulterior, ca parte a planului de îngrijire continuă. ţintele terapeutice sunt <7% pentru diabetul zaharat tip 2, dar s-a demonstrat că la pacienţi cu o durată lungă a diabetului şi mai ales cu complicaţii cardiovasculare deja existente, scăderea HbA1c sub 7% nu duce la o reducere a morta-lităţii în ciuda unei scăderi a complicaţiilor microvasculare, iar o scădere agresivă a HbA1c „cu orice preţ“ poate duce chiar la o creştere a mortalităţii. În cadrul diabetului zaharat tip 1 valorile sunt individualizate: sugari şi preşcolari ( 0-6 ani) 7,5% – 8,5%; şcolari (6-12 ani) < 8%; adolescenţi şi adulţi tineri (13-19 ani) < 7,5%. Valoarea ţintă la adult (cu excepţia gravidelor) este < 7%. Studiile epidemiologice au sugerat un beneficiu suplimentar (deşi modest în termeni absoluţi) al scăderii HbA1c de la 7% la valorile normale (4,5-5,8%). Prin urmare, obiectivul HbA1c pentru anumiţi pacienţi este cât mai aproape de normal posibil (<6%), fără hipoglicemii semnificative
Testarea HbA1c are anumite limitări. HbA1c nu oferă o măsură a variabilităţii glicemiei sau hipoglicemiei. La pacienţii predispuşi la o variabilitate glicemică semnificativă (în special cei cu DZ tip 1 sau cu DZ tip 2 cu deficit insulinic sever) sunt necesare şi alte metode de monitorizare glicemică, astfel încât controlul glicemic este evaluat cel mai bine prin combinarea rezultatelor de la automonitorizare cu nivelul HbA1c. De asemenea trebuie avute în vedere toate afecţiunile care modifică durata de viaţă a eritrocitelor: hemoglobinopatii, posttranfuzional, anemia feriprivă, pierderi acute sau cronice de sânge – situaţii pot determina rezultate false.
În esenţă, controlul metabolic de durată, exprimat prin valoarea hemoglobinei glicozilate, reprezintă un parametru deosebit de important pentru monitorizarea persoanelor cu diabet zaharat. Datele actuale sugerează în mod clar că va-loarea HbA1c se corelează cu momentul apariţiei şi cu riscul de invalidate dat de complicaţiile cronice specifice.

Claudiu COBUZ este medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, doctor în ştiinţe medicale.email: [email protected]