EDUCAŢIA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT

Diabetul face parte din grupul afecţiunilor cronice în a căror strategie terapeutică un loc aparte îl ocupă educaţia continuă a pacientului. Pe parcursul evoluţiei bolii trebuie luat în considerare orice eveniment capabil a determina modificarea calităţii vieţii, apariţia complicaţiilor diabetului şi/sau afecţiunilor asociate. Concomitent, trebuie asigurate informaţii şi deprinderi cu privire la noile posibilităţi terapeutice, în scopul unui management corespunzător al bolii şi atingerii unui echilibru metabolic optim. Pe lângă ameliorarea controlului metabolic, educaţia terapeutică contribuie la asigurarea suportului social şi emoţional, facilitează dezvoltarea unor noi abilităţi necesare atingerii scopurilor propuse, oferind astfel premisele pentru creşterea calităţii vieţii. Un rol primordial îl deţine cunoaşterea persoanei cu diabet, de la statut social, economico-financiar până la cunoştinţe medicale, credinţe, posibilităţi cognitive, aderenţă şi complianţă la tratament. În unele cazuri, de o importanţă deosebită este cunoaşterea şi educaţia anturajului persoanei. Este vorba de educaţie medicală continuă, adaptată în permanenţă persoanei cu diabet şi ajustată în funcţie de noile descoperiri în domeniu. Rezultatele finale vor depinde de propria imagine a pacientului faţă de boală şi faţă de tratament, de propria dorinţă de a depăşi provocările rezultate din evoluţia bolii.

Strategia şi ţintele terapeutice trebuie stabilite pentru fiecare persoană, în mod individual, având ca bază propria judecată şi experienţă clinică a fiecărui cadru medical. Algoritmul de urmărire şi tratament urmăreşte îndeplinirea următoarelor deziderate: organizarea unui stil de viaţă sănătos, având drept scop reducerea supraponderii şi obezităţii precum şi adoptarea unui stil de viaţă activ, în funcţie de posibilităţile individuale, cu efecte benefice multiple atât metabolice cât şi cardiovasculare; stabilirea unei valori a HbA1c ţintă cât mai realist, individual, şi anume în funcţie de comorbidităţi, durata diabetului şi prezenţa complicaţiilor invalidante, antecedentele personale de hipoglicemie, în special episoade de hipoglicemie neconştientizate, posibilităţi de educaţie a pacientului şi anturajului acestuia, motivaţiile personale, aderenţa la metodele terapeutice, vârsta şi speranţa de viaţă, medicaţie asociată etc.; evaluare periodică completă atât din punct de vedere clinico-paraclinic cât şi a ţintelor propuse şi realizate, cu posibilitatea modificării acestora în funcţie de situaţia individuală. Eficienţa terapeutică trebuie evaluată periodic, la 2-3 luni, având în vedere în permanenţă valoarea HbA1c şi evoluţia acesteia, valori glicemice obţinute la automonitorizare, episoade de hipoglicemii neconştientizate, efecte adverse ale medicaţiei antidiabetice sau ale medicaţiei asociate (de exemplu câştig ponderal, retenţie hidro-sodată, agravarea unei boli hepatice sau renale etc), evoluţia complicaţiilor diabetului zaharat sau a patologiei asociate. De o importanţă deosebită este evaluarea vieţii psihosociale, determinant major al aderenţei la tratament şi al obţinerii rezultatelor scontate. În cazul persoanelor diabetice cu multiple complicaţii şi comorbidităţi, prioritare sunt siguranţa şi eficienţa schemelor terapeutice faţă de costul final al acestora. Algoritmul ales trebuie să fie cât mai simplu în vederea obţinerii aderenţei şi complianţei maxime din partea pacientului şi anturajului său. Se recomandă evitarea ajustării rapide şi excesive a medicaţiei în vederea atingerii într-un timp scurt a ţintelor terapeutice stabilite.

Ţintele terapeutice finale la persoanele diabetice cu multiple complicaţii şi comorbidităţi sunt stabilite în funcţie de speranţa de viaţă, statusul funcţional al fiecăruia şi severitatea afecţiunilor asociate. Astfel, de cele mai multe ori, valoarea ţintă a HbA1c nu mai este <7%, ci limita superioară este stabilită la 8%, sau 8,5% chiar 9% în funcţie de toţi factorii enumeraţi mai sus. Aici intervine judecata clinică şi experienţa personală a medicului specialist precum şi importanţa cunoaşterii anturajului fiecăruia şi a posibilităţilor acestuia (atât din punct de vedere educaţional, social, cât şi financiar). În stabilirea strategiei terapeutice şi a ţintei finale trebuie evaluate importanţa diabetului raportat la patologia asociată precum şi impactul acestuia asupra speranţei de viaţă, a autonomiei individuale şi, nu în ultimul rând, asupra calităţii vieţii.

Devine astfel evident că, pe lângă normalizarea glicemică rapidă şi cât mai aproape de recomandările ghidurilor internaţionale, anumite alte măsuri devin prioritare în aceste cazuri şi anume creşterea calităţii vieţii şi a autonomiei, reducerea complicaţiilor. Este necesar în acest scop asigurarea unei atitudini pozitive pacientului şi anturajului său, prin intermediul echipei de îngrijire pluridisciplinare care să cuprindă membri din diverse specialităţi, în funcţie de patologia individuală.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale, Email: [email protected]