DREPTUL LA SĂNĂTATE

14/03/19 ora:2:16am

Între noi şi cer sau iad nu este decât viaţa, elementul cel mai fragil din univers – sunt cuvintele lui Blaise Pascal. Este adevărat că, până la o anumită vârstă, sănătatea pare să fie ceva de la sine înţeles, la care majoritatea oamenilor n-au timp să se gândească, de parcă sănătatea ar fi un cont inepuizabil în bancă de miliarde. Aşa se face că, în vâltoarea multiplelor preocupări, cei mai mulţi nici nu se gândesc că ar avea rost să facă ceva pentru sănătatea moştenită fără vreun efort special, de la părinţi, şi pe care speră s-o transmită urmaşilor lor. Nu-şi dau seama cât de mult putem face în favoarea sau în defavoarea sănătăţii şi nici nu se gândesc la consecinţele care, mai devreme sau mai târziu, vor apărea negreşit. Din nefericire, această atitudine de totală neatenţie faţă de sănătate e aproape generalizată şi este aşa datorită, în primul rând, lipsei de informaţii competente. Judecând după stilul de viaţă al celor din jurul nostru, observăm că, în era extraordinarului progres ştiinţific, cunoştinţele corecte în domeniul sănătăţii par a lipsi cu desăvârşire, în ciuda faptului că, în ultimii 50 de ani, s-a adunat un volum imens de date, extrem de interesante.

Chiar şi în studiul medicinii, preocuparea e atât de mult îndreptată spre însuşirea mijloacelor de diagnostic şi de tratament, cu alte cuvinte, orientarea curativă e atât de predominantă, încât aspectele profilactice de prevenire abia dacă sunt menţionate. Studenţii sunt confruntaţi cu boli şi cu bolnavi, nu cu persoane sănătoase, a căror soartă e lăsată pe seama nimănui sau care au de-a face cu şarlatani ce exploatează dorinţa celor ce vor să rămână sănătoşi. Cineva a spus că a început studiul medicinii cu intenţia fermă de a-i ajuta pe oameni să rămână sănătoşi. La absolvire a observat că, în loc de a deveni un expert în sănătate, a ajuns un expert în boli.

Sănătatea poate fi comparată cu un miraj. O putem atinge, dar niciodată n-o deţinem în totalitate. Sănătatea nu e ceva ce poţi poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodată nu putem spune „sunt absolut sănătos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, căutând să atingem o ţintă care, în sine, e de neatins. Concepţia că bolile societăţii apusene sunt legate de stilul de viaţă şi că ele se pot preveni, fiind chiar reversibile, constituie cea mai importantă descoperire medicală a secolului XX. Acum o sută de ani, cancerul de sân, colon, prostată şi plămâni erau boli aproape necunoscute. Tot acum o sută de ani, diabetul se întâlnea foarte rar. Azi, diabetul şi complicaţiile lui constituie una dintre cele mai dese cauze de deces. În a doua jumătate a secolului XX, ameliorarea stării de sănătate a populaţiei globului a fost foarte mare, dar incompletă. Între anii 1960 şi 1995, în ţările cu un venit mic al locuitorilor, speranţa de viaţă a crescut cu 22 de ani, în timp ce în ţările dezvoltate a crescut cu 9 ani. Mortalitatea copiilor sub vârsta de 5 ani s-a înjumătăţit în ţările în curs de dezvoltare. Totuşi în fiecare an mor 10 milioane de copii. În jurul anilor 1900, fiecare al şaselea nou-născut murea înainte de a împlini un an, cei mai mulţi datorită bolilor infecţioase. Aceasta a scurtat mult durata de viaţă a societăţii lor. Azi, o persoană în vârstă de 65 de ani are aproape aceeaşi speranţă de viaţă ca aceea care a supravieţuit acum o sută de ani primului an de viaţă, câştigul real fiind de cel mult 5 sau 6 ani. Termenul de „boală degenerativă” poate să ducă în eroare, creând impresia că în trecut oamenii mureau la o vârstă prea tânără pentru a putea suferi de bolile „vârstei înaintate”. În mod fatalist, lumea a acceptat ideea că bolile legate de ateroscleroză – infarctul miocardic, infarctul cerebral – sau cancerul, diverticuloza, artroza şi altele ar fi bolile vârstei înaintate, ceva la care trebuie oricum să te aştepţi. Realitatea însă e cu totul alta. Acum o sută de ani, bolile legate de ateroscleroză erau, virtual, necunoscute. Prima descriere a bolii coronariene şi a infarctului miocardic a apărut în literatura medicală în anul 1911. Deoarece se pare că medicina curativă şi-a atins limitele, acolo unde progresele sunt minime, iar costul aproape insuportabil de mare, savanţii pun din ce în ce mai mult accentul pe profilaxie, adică pe prevenirea bolilor, singura măsură logică în zilele noastre, când se pare că resursele financiare încep să se epuizeze. Epidemiologia secolului XX a dezlegat taina, demonstrându-ne că majoritatea acestor boli moderne sunt datorate stilului de viaţă. În fond, ele sunt boli ale belşugului: prea multă mâncare, prea multă băutură, prea mult fumat şi prea puţină mişcare. Iar medicii tratează simptomele! Oare n-ar fi timpul să atacăm şi cauzele? Cel puţin în ţările industriale, soluţia pentru majoritatea problemelor de sănătate nu depinde de medici, de progresul tehnic sau de calitatea spitalelor, ci de alegerile stilului de viaţă, de moştenirea noastră şi de mediul în care trăim.

„Sănătatea nu este totul”, a spus cineva, „însă, fără sănătate, totul este nimic”. Iar filozoful german Schopenhauer afirma: „Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”. Şi fiindcă toţi oamenii vor să fie fericiţi, nu ne mirăm de ce se vorbeşte atât de des despre sănătate.

Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

Doctor în ştiinţe medicale

Email: cobuzclaudiu@yahoo.com

 

Spune-ti parerea!