DIVERSITATEA ALIMENTAŢIEI

 95% dintre caloriile consumate de populaţia globului provin numai din 30 de produse agricole, iar 50%, din numai patru astfel de produse: orez, grâu, porumb şi cartofi. În India există peste 1.000 de produse agricole comestibile, în America de Nord, 1.100. În Africa, numai Ghana are 2.500 de plante care s-ar putea folosi pentru hrană şi încă 800, în zona aridă a Sahelului. Aceasta înseamnă în jur de 6.000 de specii comestibile, înainte de a începe să adăugăm ceea ce se găseşte în America de Sud, în America Centrală, în Australia, cu bogatele insule din zona Pacificului şi în Asia Orientală. De fapt, pe glob există aproximativ 100.000 de plante comestibile, din care se consumă doar 150 până la 200.

Se ridică întrebarea de ce varietatea alimentelor pe care le consumăm e atât de limitată, când există atâtea plante comestibile. Un răspuns l-ar constitui conservatorismul înnăscut. Fiecare populaţie tinde să-şi transmită obiceiurile de-a lungul generaţiilor, în timp ce multe alimente noi trebuie să se lupte pentru a fi acceptate. Exemplul cel mai elocvent îl oferă roşiile. Aztecii numeau roşiile tomatl, şi primele reţete pentru sosurile de roşii folosite la macaroane au apărut după 300 de ani. Iar în sutele de ani de la sosirea în Europa, datorită culorii vii şi a înrudirii lor taxonomice cu mătrăguna, roşiile nu s-au bucurat de o reputaţie prea bună. Către sfârşitul secolului al XVI-lea, autorităţile germane avertizau că „roşiile nu trebuie să fie consumate”. După încă 100 de ani, figurau, în continuare, pe lista plantelor otrăvitoare. Şi au mai trebuit să treacă încă 100 de ani până ce Linnaeus a susţinut că roşiile pot fi consumate fără nici o primejdie. Dar nici atunci lumea nu s-a lăsat convinsă cu uşurinţă, încât, în anul 1820, Robert Gibbon Johnson a mâncat două roşii în faţa unei mulţimi adunate pe treptele tribunalului din localitatea Salem, pentru a dovedi că nu sunt otrăvitoare. Reţinerea faţă de roşii a existat mult timp şi pe meleagurile noastre. De exemplu, în Transilvania, populaţia maghiară cultiva roşii, care erau folosite numai pentru prepararea bulionului. Roşii crude au început să fie consumate numai după Unirea de la 1 decembrie 1918, când populaţia a început să urmeze exemplul funcţionarilor veniţi din Vechiul Regat. Iar vinetele nici nu erau cunoscute. Azi, pe plan mondial, roşiile ocupă locul al XII-lea pe lista celor mai importante produse agricole.

Pe lângă conservatorismul culinar, poate că motivul principal al limitării varietăţii de pe mese, în special în Apus, se găseşte şi în economia producţiei de alimente. O dată cu introducerea mecanizării, a crescut enorm şi eficienţa, încât rentează să ai maşini specializate, combine şi altele pentru o varietate cât mai redusă de recolte. De asemenea, cercetările pentru mărirea producţiei dau rezultate mai rapide dacă se efectuează asupra unor plante deja bine cunoscute.

Pe lângă schimbarea convingerilor şi a obiceiurilor, alimentaţia poate fi modificată şi prin schimbarea compoziţiei, a preţului şi a accesibilităţii. Cercetările au descoperit că volumul de alimente consumate este constant, indiferent de compoziţie sau de densitatea energetică. Studiile efectuate au arătat că o modalitate de a combate obezitatea şi bolile degenerative legate de un aport energetic mare este de a scoate grăsimile, care au un volum mic, însă un număr mare de calorii. Gospodinele să încerce reducerea treptată a cantităţii de ulei care se adaugă de obicei alimentelor. Se va vedea că volumul de hrană consumat va rămâne acelaşi, însă aportul de calorii va fi mult mai mic.

Alimentaţia satisface nevoi biologice, menţinând viaţa; în acelaşi timp, este o sursă de plăcere şi de mulţumire, reflectând şi exprimând informaţii privind trăsăturile personale şi culturale caracteristice, precum şi starea şi relaţiile sociale. Fără îndoială, accesibilitatea e, adesea, principalul determinant al calităţii şi al cantităţii alimentelor consumate. Desigur, ne folosim inteligenţa la alegerea hranei şi a cantităţii consumate – astfel nu se pot separa influenţele cognitive de informaţiile privind calităţile alimentului respectiv. Dar, în această privinţă, nu toţi oamenii sunt la fel. Cultura este, poate, factorul care influenţează cel mai mult preferinţele şi alegerea hranei, având puternice antecedente istorice, înrădăcinate într-o asociere unică a mediului (geografie, climă, numărul speciilor de plante şi de animale autohtone), a sistemului ritual şi de credinţă, a structurilor familiale, a străduinţelor umane economice şi politice, care sunt integrate toate într-o secvenţă particulară de reguli „tradiţionale” şi acceptate ale bucătăriei considerate a fi ideală.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]