DIABETUL ZAHARAT – O PROVOCARE ÎN VIAŢA COPILULUI

27/06/19 ora:2:06am

Apariţia, instalarea şi diagnosticarea diabetului zaharat tip 1 la copil constituie un stres multiplu bio – psiho – social. Diabetul zaharat survine la un copil care are propria istorie de viaţă, o personalitate în formare, angoasele, speranţele şi proiectele proprii. Nu se poate vorbi despre copilul cu diabet zaharat în general, deoarece fiecare copil e unic în modul de a-şi percepe boala. Evoluţia cronică a bolii diabetice poate însă imprima anumite trăsături de personalitate constante: pasivitate, rezistenţă, histrionism, sugestibilitate. Diabetul zaharat influenţează dezvoltarea şi maturarea funcţiilor cognitive, emoţionale, comportamentul copilului şi adolescentului, amprentând personalitatea. Astfel, perioada de 2-3 luni, sau chiar mai multe, de la debutul bolii este o perioadă de readaptare la stresul apariţiei bolii, deoarece implică schimbări majore ale stilului de viaţă şi relaţiilor familie – copil. Assal şi Lacroix, reprezentanţi ai şcolii de diabetologie elveţiană, consideră că există cinci faze sau etape ale adaptării emoţionale la noua sa condiţie: Faza de şoc, care este dominată de sentimentul de spaimă şi de neputinţă sau de disperare, care survine imediat după comunicarea diagnosticului. Faza de negare, de refuz de a accepta realitatea diabetului zaharat  –  este mai ales o anxietate de perspectivă: pierderea libertăţii, a prestigiului şi teama apariţiei complicaţiilor cronice ale diabetului. Faza de revoltă, în care neacceptarea  condiţiei de copil cu diabet zaharat ia accente de protest relaţional. Faza de negociere, în care se acceptă selectiv unul din sectoarele de tratament – perspectiva de restitutio ad optimum, care înlocuieşte aspiraţia iluzorie, sau  idealul fazelor anterioare, de  restitutio ad integrum. Faza activă şi responsabilă. Tânărul cu diabet zaharat care îşi acceptă boală ajunge la un echilibru emoţional graţie căruia este în măsură de a-şi autogestiona tratamentul în viaţa cotidiană şi de a-l integra în toate activităţile: profesionale, familiale şi sociale.

Creşterea numărului copiilor cu diabet zaharat necesită programe de îngrijire intensivă pentru a reduce riscul de apariţie a complicaţiilor cronice specifice. Gestionare intensivă determină creşteri ale sarcinilor impuse rutinei şi relaţiilor dintre copii şi familiile lor. Îngrijirea copilului cu diabet zaharat pune probleme particulare personalului medical. Managementul bolii implică atât copilul cât şi familia acestuia. Astfel, înţelegem cum atât diabetul zaharat cât şi tratamentul influenţează calitatea vieţii copilului. Tratamentul intensiv în diabetul zaharat perturbă activitățile obişnuite ale copilului, necesitând un comportament de concentrare pe boală atât din partea copilului cât şi a familiei, cu un impact asupra calităţii vieţii. Atât copilul, cât şi părinţii şi alţi membrii ai familiei în care s-a diagnosticat un caz nou cu diabet zaharat experimentează variate răspunsuri emoţionale. Faza acută este scurtă dar poate crea frică şi sentimente de frustrare.

Managementul diabetului zaharat la copil impune stabilirea unor standarde diferite de cele pentru adulţi, deoarece copiii şi tinerii cu diabet au caracteristici şi nevoi ce atrag după sine norme speciale. Copiii mici, inclusiv şcolarii, nu au abilităţi corespunzătoare de a-şi controla în mod optim diabetul zaharat, de aceea participarea unui adult este esenţială. Supravegherea adulţilor trebuie să fie permanentă, educaţia în familie axându-se pe caracteristicile fiecărei vârste, pe nivelul de înțelegere corespunzător, şi nu trebuie să lipsească pe întreaga perioada a procesului de tranziție către independenţa totală a adultului. Actualmente se încearcă responsabilizarea tot mai mare a familiei copilului şi adolescentului cu diabet, esenţa controlului optim fiind de fapt supravegherea din partea părinților şi implicarea activă a acestora în tratamentul propriilor copii. De foarte multe ori se asistă la “transferul” de responsabilitate mult prea timpuriu, când tânărul cu diabet este incapabil să ia deciziile cele mai corecte, în situații diverse.

Probleme medicale ale copilului pot fi privite de părinte şi anturaj ca o reflectare negativă în părinte. Problemele de îngrijire, cele financiare stresează părinţii şi interferă capacitatea acestora de a face faţă situaţiei. Respingerea ideii de boală, negarea ei, sentimentul de vină sau mânie pot interfera cu abilitatea părinţilor de a coopera cu echipa medicală. Odată cu eforturile generale ale comunităţii medicale de îmbunătăţire şi intensificare a controlului glicemic, intervenţiile pentru suportul familiei trebuie să includă eforturi pentru a prezerva calitatea vieţii copilului.

Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Email: cobuzclaudiu@yahoo.com