DESPRE PEPTIDUL C

Peptidul C este o proteină produsă în organism împreună cu insulina. Peptidul C şi insulina sunt rezultate ale activării şi scindării proinsulinei la nivelul insulelor pancreatice Langerhans. După sinteză, aceste lanțuri proteice se depozitează în celulele beta pancreatice de unde sunt eliberate concomitent, în raport echimolar, şi intră în circulație. Insulina are rol în utilizarea şi controlarea cantităţii de glucoză în sânge. Nivelul peptidului C în sânge indică gradul de producere al insulinei de către celulele beta ale pancreasului. Peptidul C nu influențează nivelul glicemiei.

Ca structură chimică este un peptid cu 31 de aminoacizi, parte a legăturii dintre cele două lanţuri ale insulinei (connecting peptide), asigurând configuraţia spaţială a proinsulinei, cosecretat o dată cu insulina, în proporţie egală. Valorile normale ale peptidului C depind de mai mulţi factori: starea la recoltare (bazal sau stimulat), vârstă, metoda de dozare folosită. Vreme îndelungată, peptidul C a fost considerat un compus biologic inert, servind numai ca marker surogat al eliberării de insulină. Cercetări recente au pus în evidenţă rolul său activ, din mai multe puncte de vedere. De pildă, administrarea de peptid C, concomitent cu insulina, în DZ, poate fi benefică pentru prevenirea şi tratamentul complicaţiilor. În DZ tip 1 cu peptid C scăzut, dezvoltarea complicaţiilor renale şi nervoase este mai rară decât în cazurile în care acesta este absent. Peptidul C este util pentru aprecierea funcţiei reziduale a masei celulelor β şi, astfel, pentru diferenţierea între DZ tip 1 şi DZ tip 2, ca şi în stabilirea momentului oportun de introducere a insulinoterapiei.

Din punct de vedere practic măsurarea concentraţiei de insulină, proinsulină şi peptid C are două zone principale de interes clinic: 1) investigarea hipoglicemiei şi 2) investigarea patogenezei şi tratamentului diabetului zaharat. În esenţă, situaţiile a căror rezolvare poate fi uşurată prin dozarea acestor hormoni sunt legate de hipoglicemie.

Valorile normale ale peptidului C sunt 1.1-4.4 ng/mL (0.37-1.47 nmol/L). Scăderea concentraţiei poate fi întâlnită în următoarele situaţii: pacienții cu diabet zaharat tip 1. Creșteri ale  peptidul C pot fi întâlnite la pacienții cu neoplasme secretoare de insulină care au niveluri ridicate de insulină endogena şi peptid C; în cazul unei toleranţe scăzute la glucoză, o creștere a peptidului C în timpul testului de toleranţă la glucoză orientează spre insulinorezistenţă. În diabetul zaharat tip 2 concentrațiile de peptid C sunt normale sau crescute.

Măsurarea nivelului peptidului C oferă informaţii certe asupra funcţionării celulelor ß secretorii şi secreţiei de insulină. Este, de asemenea, o metodă ce evaluează şi confirmă echilibrarea în DZ de tip 1. La pacienţii cu diabet zaharat tip 1, valorile crescute sunt asociate cu persistenţa nivelului crescut de insulină, valorile scăzute fiind întâlnite la persoanele care îşi injectează insulina.

Datele actuale indică legarea peptidului C pe un receptor celular de suprafaţă, care declanşează o multitudine de efecte, printr-o serie de mecanisme celulare. În prezent, se recomandă ca eforturile de cercetare să se îndrepte spre caracterizarea: 1) receptorilor peptidului C, 2) căilor de semnalizare utilizate de peptidul C, 3) interacţiunii cu alţi hormoni şi factori de creştere. Alt obiectiv poate fi elucidarea efectelor peptidului C asupra fluxului sangvin, în diverse ţesuturi şi celule.

În final, experienţa practică utilizează la diferențierea între diabetul zaharat de tip 1 şi de tip 2 determinarea simultană a glucozei şi peptidului C la testul oral de toleranţă la glucoză. Concentrațiile de peptid C sunt scăzute la tipul 1 şi normale/crescute la tipul 2. Importanţa este diferențierea dintre diabetul de tip 1 latent sau tardiv autoimun (LADA), de diabetul de tip 2. Recomandări: Dozarea peptidului C este recomandat să se facă împreună cu dozarea de insulină şi/sau proinsulină şi dozarea glicemiei pentru evaluarea pacienților cu hipoglicemii pentru a face diferența între hipoglicemiile induse de insulină (nivele crescute de peptid C) şi hipoglicemiile independente de insulină (nivele scăzute de peptid-C). Peptidul-C poate da indicații pentru diferențierea stărilor de hipoglicemie induse prin exces de insulină (nivele scăzute de peptid C crescute de insulină) şi intoxicația cu medicamente antidiabetice.

 Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]