Wednesday , April 24 2024

Despre colesterol

dr cobuz

Molecula cea mai bine studiată în medicină și pentru cercetarea căreia s-au acordat 13 premii Nobel este colesterolul. Izolat, pentru prima dată în anul 1784, din calculii biliari și exercitând o fascinație aproape hipnotică asupra generațiilor de savanți, colesterolul are o  proprietatea care în membrana celulară îl face deosebit de util, insolubilitatea absolută în apă, dar care îl face, în același timp, să fie și o amenințare mortală. Majoritatea colesterolului din organism se găsește în membranele celulare, unde acționează ca un agent stabilizant. Aproximativ un sfert din colesterolul total se găsește în membranele sistemului nervos, creier, măduva spinării și nervii periferici. Alt rol este cel de precursor, colesterolul oferind scheletul molecular pentru: formarea acizilor biliari, cu rol important în digestia grăsimilor în intestin; producerea de hormoni; formarea vitaminei D.

Unul dintre rolurile principale ale colesterolului este de a ajuta la transportul grăsimilor absorbite. Însă grăsimile, ca și colesterolul, sunt insolubile în apă, iar sângele constă, în cea mai mare parte, din apă. Pentru ca transportul să poată fi totuși efectuat, grăsimile împreună cu colesterolul se împachetează într-un înveliș de proteine, iar ceea ce rezultă poartă numele de lipoproteine. În mod obișnuit, acest transport funcționează fără probleme. Însă, dacă alimentele conțin o cantitate prea mare de grăsimi, sistemul de transport se prăbușește. Iar consecința este că grăsimile, în special colesterolul, se aglomerează în sistemul circulator, depozitându-se în vasele de sânge.

„Colesterolul e indispensabil vieții!” a fost lozinca lansată acum câțiva ani de industria produselor lactate, pentru a nu-și pierde cumpărătorii. Afirmația e perfect adevărată, dar ea nu îi impresionează decât pe cei care nu știu că organismul își fabrică necesarul de colesterol, producând zilnic între 11 și 13 mg pentru fiecare kg de greutate corporală, deci, pentru o persoană de 65 kg, aproximativ 800 mg pe zi. Organismul nu are nevoie de nici un colesterol introdus prin alimentație și care nu poate să facă decât rău. A spune: „Colesterolul e indispensabil vieții” este ca și cum am spune că „tensiunea arterială e indispensabilă vieții” sau „glucidele sunt indispensabile vieții”, adevăruri indiscutabile, dar care nu trebuie să ne închidă ochii în fața consecințelor hipertensiunii arteriale sau să ne facă să uităm ce înseamnă un diabet zaharat.

Boala coronariană, cu consecințele ei – infarct miocardic, tulburări de ritm cardiac și diminuarea miocardului funcți­onal – constituie principala cauză de deces în majoritatea țărilor industriale și, foarte curând, va deveni principala cauză de deces în toate țările în curs de dezvoltare. În anul 2020, boala coronariană va ocupa primul loc al cauzelor de deces pe tot globul. Iar factorul de risc cel mai important pentru boala coronariană este concentrația colesterolului în sânge. Există o corelație liniară între colesterolemie și riscul deceselor prin boală coronariană. Scăderea colesterolemiei cu 23 mg/dl, scade mortalitatea la bărbații de vârstă mijlocie cu 24%. Relația dintre colesterolemia totală și mortalitatea prin boală coronariană se datorează, în cea mai mare parte, lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), cunoscute drept colesterolul „rău”, care, în țările industrializate, reprezintă 4/5 din totalul colesterolului sanguin. HDL (numit și colesterolul bun), sintetizat atât de ficat, cât și de intestin, depistează și captează colesterolul neesterificat, din membranele celulare, și alte lipide și proteine. Pe măsură ce aceste particule suferă procesul lipolizei, HDL le transportă din nou la ficat. Aici, colesterolul este convertit în acizi biliari sau este excretat direct în bilă. Deci HDL curăță arterele și ne ocrotește de ateroscleroză. Majoritatea cercetătorilor atribuie rolul protector al HDL împotriva aterosclerozei, acțiunii de transport al colesterolului de la țesuturi și din vasele de sânge spre ficat.

Colesterolul alimentar provine, în exclusivitate, din produse animale. Sursele cele mai importante de colesterol din hrană sunt: gălbenușul de ou, produsele lactate nedegresate (vă puteți da seama că untul, frișca, smântâna și brânzeturile nu se pot degresa), carnea (inclusiv cea de pește) și grăsimile animale (untura și slănina). Consumul crescut de colesterol crește concentrația colesterolului sanguin. Pentru fiecare 200 mg de colesterol pe zi din dietă (de exemplu un gălbenuș de ou are 220 mg colesterol), colesterolul seric crește, în medie, cu 6 mg/dl. și care sunt valorile normale? Colesterolemia totală n-ar trebui să depășească 180 mg/dl, LDL ar trebui să fie sub 100 mg/dl, iar HDL, peste 50 mg/dl.

În final să nu uităm: colesterolemia crescută nu doare, motiv pentru care foarte mulți refuză să-și schimbe stilul de viață, chiar dacă sfatul vine din partea unui medic. Îmi place să cred că nu aceasta este atitudinea celor care au avut răbdare să citească acest material.

 

 Dr. Claudiu Cobuz, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabo­lice. Lector universitar.

Doctor în științe medicale.

email: cobuzclaudiu@ yahoo.com

 

Vezi si

Stresul termic dăunător pentru sănătate este în creștere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de …