Cercetatorii de la Harvard au modificat genetic porcii, pentru ca organele lor sa fie compatibile la om

11/08/17 ora:7:26pm

porcO echipa stiintifica internationala a reusit sa modifice genetic porcii pentru ca organele lor sa fie compatibile cu transplanturi la om.

Acest progres ar putea revolutiona grefarea de organe (inima, ficat sau plamani), permitand prelevarea lor de la porci, in loc de donatorii umani care sunt foarte putini, potrivit unui articol publicat in revista americana Science, citat de AFP.

Pana in prezent, aceste transplanturi de la porci prezentau riscul transmiterii unui virus care-i putea infecta pe oameni.

Potrivit Science, echipa condusa de doi geneticieni de la Universitatea Harvard, George Lurch si Luhan Yang, a folosit metoda clonarii pentru a anihila genele responsabile pentru aparitia acestui virus in ADN-ul porcin inainte de a dezvolta embrionii.

Societatea privata eGenesis, fondata de cei doi oameni de stiinta, a reusit sa obtina nasterea a 37 de porci ale caror organe vor fi adecvate pentru xenotransplant, o grefa cu un organ provenind de la un animal.

Penuria de organe umane este atat de mare, incat 22 de persoane mor in fiecare zi in SUA in asteptarea unui organ vital, “in timp ce organele de porc pot atinge o marime ideala pentru oameni”, scrie Science.

Porcii sunt deja folositi pentru xenotransplanturi ale valvelor cardiace sau de pancreas. Acest nou progres ar urma sa permita transplantarea unor organe mai mari de la porci, dar care vor prezenta si un risc mai mare transmitere a virusului, noteaza AFP.