Tuesday , March 19 2024

Cartoful “electrocutat”, un aliment plin de virtuţi nutritive

.

Cartofii devin alimente mai sănătoase dacă sunt “trataţi” cu şocuri electrice sau cu ultrasunete, potrivit oamenilor de ştiinţă japonezi, citaţi de dailymail.co.uk.
Electricitatea “păcăleşte” cartoful să producă un “val” de antioxidanţi, aceste substanţe având un rol important în menţinerea sănătăţii organismului.
Aplicat la scară industrială, acest proces în aparenţă deloc costisitor ar putea să ofere cartofului o imagine complet nouă. Alte teste, desfăşurate în cadrul aceluiaşi studiu, au relevat faptul că folosirea ultrasunetelor are efecte similare asupra cartofului.
Cercetătorul nipon Kazunori Hironaka, de la Universitatea Obihiro, coordonatorul studiului, a declarat: “Antioxidanţii din fructe şi legume au o mare importanţă în prevenirea bolilor cronice, precum maladiile cardiovasculare, diverse tipuri de cancer, diabet şi bolile neurologice”.
Inspirându-se din faptul că seceta, vătămările de ordin fizic, provocările de ordin natural şi stresul determină această legumă să producă cantităţi mai mari de antioxidanţi, oamenii de ştiinţă japonezi au dorit să verifice dacă şocurile electrice aplicate de oameni au acelaşi efect asupra cartofului.
Astfel, cartofii (întregi) au fost scufundaţi în recipiente cu apă sărată, unde s-a aplicat un curent de intensitate slabă, timp de o jumătate de oră. Testele au arătat faptul că nivelul de antioxidanţi a crescut cu 60%.
O sesiune cu ultrasunete timp de cinci minute are efecte similare.
Cercetătorii japonezi susţin că acest tratament “nedestructiv” reprezintă o metodă simplă şi deloc costisitoare care face din cartof o legumă şi mai “atrăgătoare”.

Vezi si

O specialistă în longevitate dezvăluie cinci obiceiuri simple pentru o viață mai lungă

Un medic specialist în longevitate își împărtășește strategia pentru o viață mai lungă, bazată pe …