APA CA „UN TOT UNITAR”

Apa este constituentul structural principal al organismului uman. Pentru a servi funcţiilor care menţin viaţa, apa acţionează ca un solvent pentru sistemele biologice, serveşte ca un mijloc de transport, oferă forma şi structura, control al temperaturii şi lubrifiere pentru organism. Organismul are o mare capacitate de a folosi numeroase mecanisme foarte  fin echilibrate pentru a-şi proteja capitalul de apă. Organismul uman formează un corp continuu de apă menţinut de un strat protector de piele. Apa din organism se mişcă liber în interiorul şi exteriorul celulelor, singurul control fiind asigurat de către natura sa chimică. În acest mediu chimic cald şi apos se desfășoară toate procesele necesare vieţii.

Apa totală a organismului reprezintă 50-70% din greutatea corpului, procent dependent de: celulele adipoase care conţin puţină apă; cantitatea de apă a organismului scade odată cu creşterea masei grase (adult obez – 40-50%, adult emaciat – 70-75%); sex – femeile au o cantitate mai mică de apă, proporţională cu masa grasă mai mare; vârstă – cantitatea de apă scade odată cu înaintarea în vârstă. Prematurii au o concentraţie de 80% apă, iar nou-născutul aproximativ 75%.  Între 6 luni şi 1 an cantitatea de apă a organismului scade spre 60%, cu o mică reducere la sfârşitul copilăriei. Un vârstnic poate avea doar 45-55% apă din greutatea corpului prin creşterea masei grase odată cu scăderea masei musculare. Deşi, suntem tentaţi să credem că cea mai mare parte din apă se găseşte în vene, în realitate, aceasta este stocată în cele 100 de trilioane de mici celule.

În condiţii normale, între aportul şi eliminările de apă nu există diferenţe cantitative, deci bilanţul hidric este echilibrat. Evident, un bilanţ hidric pozitiv (excedentar) poate apărea prin creşterea aportului şi scăderea eliminărilor, iar un bilanţ negativ (deficitar) prin scăderea aportului şi creşterea eliminărilor. Necesarul de apă al organismului este de aproximativ 2500 ml constituit dintr-o fracţiune zisă “ajustabilă” (1500 ml) primită de organism sub formă de lichide (reglată de senzaţia de sete) şi o fracţiune neajustabilă (1000 ml) intrată cu alimentele solide sau provenind din metabolism (300 ml apă endogenă). Se pot adăuga cantităţi de apă şi electroliţi introduşi subcutanat, intramuscular sau intravenos. Aportul hidric (ajustabil) poate fi crescut la 5-6 litri în efort fizic intens, temperatură ambiantă crescută, iar în unele stări patologice până la 20-30 litri. Setea apare când organismul se găseşte într-o stare de deficit hidric absolut (bilanţ hidric negativ) sau relativ. Aportul hidric poate fi redus, dar nu sub minimul necesar de 1000 ml – 500 ml reprezintă pierderile minime prin piele, plămân şi materii fecale, iar 500 ml pierderile obligatorii pentru eliminări renale.

Setea – reprezintă o senzaţie fizică distinctă şi o necesitate conştientă de apă ce implică centrii de control de la nivel cerebral ce reglează aportul de apă. În mod normal, rinichii excretă continuu lichidul, iar apa se pierde şi la nivelul pielii sau plămâni prin evaporare. Astfel, o persoană se deshidratează continuu – celulele mucoasei bucale aflate în legătură cu circulaţia sanguină mai concentrată se deshidratează suficient pentru a declanşa senzaţia de sete. Ulterior, după ce persoana bea apă, stimularea receptorilor situaţi în peretele gastric inhibă setea.

Organismul uman folosește circulația a două sisteme de organe importante pentru a controla balanţa hidrică totală din organism. Aceste sisteme implicate sunt circulaţia gastro-intestinală care susţine digestia şi absorbţia nutrimentelor şi circulaţia renală, care menţine un nivel sanguin normal pentru diferite nutrimente şi metaboliţi. Rinichii menţin nivele corespunzătoare pentru toţi constituenţii sângelui prin filtrarea sângelui şi apoi prin reabsorbţia selectivă a apei şi a materialelor necesare care sunt transportate prin organism. Prin această continuă “spălare” a sângelui de către milioanele de nefroni, balanţa hidrică şi electrolitică a sângelui este menţinută. Când apar leziuni renale şi acest proces de filtrare nu funcţionează normal, apar dezechilibre hidrice şi starea de boală.

În concluzie, apa este principalul constituent al tuturor fiinţelor vii. Fiind o substanţă atât de importantă, apa intră în structura ţesuturilor, astfel o parte din apă se va găsi în spaţiile libere dintre moleculele mari de proteine sau va fi reţinută la suprafaţa altor molecule. Apa este mediul intern în care se vor distribui toate substanţele solubile din organism. Datorită acestei proprietăţi de solvent, apa transportă în tot organismul substanţele nutritive, dar şi produsele de excreţie ce rezultă din procesele metabolice pentru a fi eliminate. Apa poate fi considerată un aliment indispensabil vieţii al cărui rol este de a asigura desfăşurarea normală a proceselor metabolice din organism.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]